Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

IARASI BORSA: UN SOFER BEAT A FUGIT DE POLITIE! A FOST PRINS DE MASCATII DE LA TRUPELE SPECIALE

Azi-noapte, la ora 01.40, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe raza oraşului Borşa, poliţiştii de ordine publică sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat semnalele de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada Libertăţii.

Conducătorul autoturismului a ignorat semnalele poliţiştilor, şi-a continuat deplasarea iar după aproximativ 500 de metri şi-a abandonat autoturismul şi a fugit. La scurt timp, lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale l-au găsit pe şofer pe strada Ion Creangă şi au constatat că este vorba de un tânăr de 30 de ani din oraş. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că avea o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT