EvenimentNational

BEAT SI FARA PERMIS: UN BAIMAREAN A INTRAT SUB REMORCA UNUI TIR PE DN1C IN LIVADA. O FEMEIE RANITA

La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Poliției oraș Livada au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că pe DN 1C, în localitatea Livada, la trecerea nivel cu calea ferată, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 59 de ani, din Maramureș, în timp ce conducea un autovehicul pe fondul nepăstrării distanței în mers a intrat în coliziune cu o semiremorcă tractată de o autoutilitară.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei femei, de 58 de ani, din municipiul Baia Mare, pasageră în autovehicul, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Din verificările efectuate la fața locului s-a constatat faptul că autovehiculul nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare, acesta nefiind înmatriculat. Iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a reieșit o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul autovehiculului, căruia i s-au recoltat probe biologice. Rezultatul testării conducătorului autoutilitarei a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa si

Finanțarea Pasajului suprateran de la Italsofa va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență

Vasile Dale

FOTO: Accidente rutiere în judeţ din cauza zăpezii de pe carosabil. Ce recomandă poliţiştii

Redactie

FAKE NEWS: Cherecheș se află în greva foamei. Adevărul e că fostul edil fugar ține post

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds