National

TRAGEDIE: UN BARBAT A MURIT STRIVIT DE MICROBUZUL PE CARE-L REPARA (GALERIE FOTO)

În cursul zilei de azi, în jurul orei 10:41, pompierii careieni, în colaborare cu personal medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit de urgenţă, în localitatea Carei, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor calificat în cazul unei persoane de sex masculin.

În urma apelului, la faţa locului au fost dislocate: o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pompierii încadraţi pe autospeciala de descarcerare au extras victima cu ajutorul echipamentelor din dotare şi au predat-o paramedicilor şi personalului medical, care au început manevrele de resuscitare.

Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 51 de ani, era în stop cardio-respirator şi prezenta politraumatisme după ce a fost strivit de microbuzul pe care-l repara. Din nefericire, medicul prezent la faţa locului a fost nevoit să declare decesul victimei.



Foto – ISU Satu Mare

Te-ar putea interesa si

Maramureşean, cercetat de poliţiştii din Satu Mare pentru contrabandă

Redactie

Celebrul cântăreț Ghiță Muntean, victimă a unor escroci. Ne cere ajutorul

Vasile Dale

Băimăreanca Narcisa Suciu a fost operată de urgență: „Lunea trecută, murisem. Am fost în septicemie”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult