Facem ce facem dar iarna ne ia tot timpul pe nepregatite. Fie ca este vorba despre drumari, fie ca este vorba despre soferi, care nu isi echipeaza masinile pentru a circula in conditii de iarna sau pur si simplu nu adapteaza viteza la conditiile de drum. Astazi dimineata, trei accidente rutiere s-au produs intr-un interval de nicio ora. Doua dintre ele pe drumul national 18 B iar celalalt pe raza municipiului Baia Mare.
DN18B Baia Mare – Targu Lapus
Primul accident a avut loc la iesirea din Carbunari spre Grosi, unde doua autoturisme s-au ciocnit iar o persoana a fost ranita din fericire usor. Pompierii si politia au intervenit la accident.
ACTUALIZARE – IPJ Maramures
Ieri, 05 decembrie, poliţiştii maramureşeni au intervenit la două accidente de circulaţie, ambele produse pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă. Primul s-a produs în jurul orei 08.00, pe D.N.18B, pe raza localităţii Groşi. Un bărbat de 43 de ani din Baia Sprie, care se deplasa pe direcţia Baia Mare – Târgu Lăpuş, a ajuns pe sensul opus de mers şi a acroşat cu partea din spate a autoturismului condus un alt autoturism condus de un şofer din Copalnic. Şoferul din Baia Sprie a fost rănit uşor, transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare unde a beneficiat de îngrijiri medicale
La scurt tip un alt accident rutier s-a produs tot pe DN18B, in Copalnic intersectie cu Preluca. Doua autoturisme s-au ciocnit si au ajuns in afara carosabilului.
ACTUALIZARE
Cel de-al doilea eveniment rutier s-a produs în jurul orei 08.25, tot pe DN18B, pe raza localităţii Copalnic. Un şofer de 55 de ani din Lăpuş a pătruns într-o curbă deosebit de periculoasă fără a adapta viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă, după ce a pierdut controlul direcţiei de mers a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 47 de ani din Copalnic Mănăştur. Atât conducătoarea auto cât şi alte două pasagere din aceeaşi maşină au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital unde au beneficiat de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto implicaţi în cele două accidente au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.
În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările urmând să dispună măsuri legale.
Utilizarea anvelopelor de iarnă nu este suficientă pentru evitarea derapajelor. Zăpada şi gheaţa sunt înşelătoare iar principala armă a şoferilor, pe timp de iarnă, este conducerea foarte preventivă. Renunţarea la viteză este o condiţie esenţială iar atenţia distributivă trebuie să fie la cote mari. Ieri dimineaţă, doi şoferi care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie au ajuns la o altă destinaţie decât cea propusă: spitalul. Graba lor a avut urmări atât pentru ei cât şi pentru alţi doi şoferi care se deplasau regulamentar şi două pasagere dintr-un autoturism acroşat.
Baia Mare
Un sofer nu a adaptat viteza pe strada Universitatii din Baia Mare, a pierdut controlul si s-a oprit cu masina intr-o conducta de gaz pe care a rupt-o. La fata locului au intervenit pompierii care au izolat zona pana cand gazul a fost oprit. Reprezentantii firmei distribuitoare au inceput lucrarile de reparatii.