Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Tâlhărie calificată: A atacat si lovit o vanzatoare din Baia Mare. Suspectul are 20 de ani si a fost prisn

Bărbat reţinut pentru tâlhărie calificată

 Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare desfăşoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care un bărbat a pătruns azi-noapte într-o societate comercială din municipiu, a atacat vânzătoarea şi a sustras o sumă de bani.

Vânzătoarea, o femeie în vârstă de 34 de ani, cu toate că a fost ameninţată şi lovită de agresor, a reuşit să acceseze butonul de panică şi să alerteze firma de pază. Echipajul acesteia a intervenit într-un timp foarte scurt, a reuşit să îl reţină pe agresor şi a sesizat poliţia.

Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un băimărean de 20 de ani. Acesta se află la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare şi este cercetat pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Tâlhărie şi furt soluţionate de poliţişti

Ieri, 13 decembrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat doi bărbaţi bănuiţi de comiterea a două fapte penale grave în aceeaşi zi: o tâlhărie şi un furt din locuinţă comis prin efracţie.

Faptele au fost comise în luna iunie a acestui an. La acea dată poliţiştii au fost sesizaţi că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în două locuinţe de pe bulevardul Traian şi Bulevardul Republicii din Baia Mare, de unde au sustras bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4 000 de lei. Într-o situaţie, în încercarea de a-şi asigura scăparea, persoanele necunoscute au agresat proprietara care i-a surprins în flagrant.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate poliţiştii au stabilit că bănuiţi de comiterea acestor fapte sunt doi bărbaţi în vârstă de 31 şi 46 de ani.

În prezent aceştia sunt arestaţi preventiv pentru săvârşirea unor fapte similare pe raza judeţelor Vrancea, Prahova şi Cluj.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT