ImportantTara Lapusului

TARGU LAPUS: ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI, POLIŢIŞTII AU AVUT DE ÎNDEPLINIT O MISIUNE SPECIALĂ (FOTO)

Pentru că păstrează datina străbună, pentru că Moş Crăciun nu trebuie să rămână un vis neîmplinit şi pentru că bucuria pe care o primim atunci când dăruim este una specială, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au devenit şi în acest an mesagerii moşului şi au pornit ieri spre Târgu Lăpuş, pentru a trece pragul unei case de tip familial din oraş. 

E vremea colindelor, vremea când suntem copleşiţi de emoţii şi sentimente aparte. Poliţiştii maramureşeni au pornit ieri la drum pentru a aduce instituţiilor colaboratoare vestea naşterii lui Isus şi pentru a le mulţumi pentru buna colaborare din acest an.

Şi pentru că fericirea este dreptul nostru din naștere și fiecare dintre noi putem contribui la realizarea ei, conform obiceiului, poliţiştii au devenit şi în acest an mesagerii moşului şi au trecut, cu emoţii, pragul unei case de tip familial din Târgu Lăpuş dar şi cu speranţa că vestea Naşterii Domnului şi cadourile oferite le vor aduce un strop de bucurie celor nouă copii care locuiesc acolo.

Cu zâmbete în priviri, cu sclipiri în ochi, copiii au aşteptat cu nerăbdare să deschidă pachetele trimise de Moş Crăciun special pentru ei, prin intermediul poliţiştilor. I-au încântat fructele, dulciurile, articolele de îmbrăcăminte şi celelalte cadouri însă, mai mult decât atât, au învăţat că nimeni nu e singur pe lume. Astfel, misiunea de suflet a fost o surpriză primită cu drag de către gazde şi un prilej de bucurie sinceră.

Poliţiştii au demonstrat încă o dată că miracolele sunt rezultatul eforturilor susţinute a celor care cred în ele.

Te-ar putea interesa si

Primarul Lucian Morar, la un nou mandat de președinte al PMP Maramureș!

Redactie

MĂSURI DE PRECAUŢIE IMPUSE DE CJSU: Lacăt pe mall-uri. Magazinele alimentare şi farmaciile din incintă rămân deschise

Vasile Dale

26 SEPTEMBRIE: Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.