EvenimentImportant

IPJ Maramures: Poliţiştii alături de cetăţeni la manifestările cultural artistice (FOTO)

Poliţiştii sunt prezenţi la toate manifestările cultural artistice şi religioase desfăşurate în această perioadă pe raza judeţului pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă.

La Cavnic poliţiştii au fost alături de mascaţii care au alungat spiritele rele, astfel încât Anul Nou ce vine să fie mai îmbelşugat.

Deoarece şi la manifestările organizate în aceste zile la Sighetu Marmaţiei participă un număr însemnat de persoane, poliţiştii sunt la datorie pentru preîntâmpinarea şi descurajarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură a tulbura liniştea şi ordinea publică. Poliţiştii rutieri sunt prezenţi în special pe traseele de deplasare către zonele în care se desfăşoară aceste manifestaţii şi monitorizează circulaţia.

Celor care participă la astfel de evenimente li se recomandă să evite implicarea în conflicte de orice natură şi să sesizeze poliţia în cazul unor scandaluri, loviri sau alte fapte antisociale.

Totodată poliţiştii atrag atenţia cu privire la consumul de alcool, multe dintre tragediile generate de criminalitatea cu violenţă sau de evenimente rutiere producându-se pe fondul consumului de alcool. Legislaţia română nu interzice consumul de alcool însă prevede sancţiuni pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice de către persoanele care nu au împlinit 18 ani precum şi pentru comercializarea băuturilor alcoolice către minori.

Persoanelor care participă la astfel de evenimente însoţiţi de copii li se recomandă să le acorde acestora o atenţie sporită, să nu-i lase nesupravegheaţi!

Te-ar putea interesa si

Trei Doamne și toți trei! Totul e bine și frumos la Școala Profesională Nr. 1 Vișeu de Sus. ”Presa scrie multe” ar fi marea ”descoperire” a inspectorilor trimiși de la județ la Vișeu

Vasile Dale

Serviciul Public Judeţean Salvamont Maramureş: Bilanţul anului trecut – 242 de intervenții

Redactie

VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ: Jandarmii montani, alături de copiii aflaţi în tabără la Şuior şi Tămăşeşti

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.