Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

INFRACŢIUNI SILVICE: Poliţiştii din Ulmeni şi Vişeu de Sus pe urmele hoţilor de arbori

Poliţiştii din Ulmeni şi Vişeu de Sus au continuat acţiunile pentru protejarea fondului forestier

Ieri, 9 ianuarie, poliţiştii maramureşeni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor silvice precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care transportă ilegal material lemnos.

Astfel, poliţiştii din Ulmeni au acţionat atât pe drumurile publice cât şi în fondul forestier din Chelinţa. Au fost verificaţi conducătorii a opt autoturisme şi a patru atelaje hipo. Pentru neregulile constatate s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 5 500 de lei.

Şi poliţiştii din Vişeu de Sus au acţionat în zona „Valea Vaser”, pentru prevenirea activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În cadrul acţiunii au fost constatate patru infracţiuni şi a fost confiscată cantitatea de aproximativ 24 mc lemn din specia molid şi fag.

Într-un caz, în zona în care au efectuat verificări, poliţiştii au găsit peste 19 mc arbori verzi şi nemarcaţi. În urma documentării poliţiştii au constatat că lemnul a fost tăiat şi sustras de un bărbat de 33 de ani din Vişeu de Sus. Lemnul,în valoare de peste 7 500 de lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Vişeu de Sus, iar bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de arbori verzi şi nemarcaţi.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT