Maramuresul IstoricRecomandate

SIGHETU MARMATIEI: Cetățean ucrainean reținut în timp ce încerca să introducă ilegal în țară ţigări de contrabandă (FOTO/VIDEO)

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 1.000 pachete, în valoare de 11.700 lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.

În data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul P.F. Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat două persoane care transportau, de la malul râului Tisa către interiorul țării, colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor doi bărbați, dar în momentul în care aceștia i-au observat pe oamenii legii au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul ucrainean.

Poliţiştii de frontieră au reușit reținerea unuia dintre ei, iar celălalt s-a retras pe teritoriul ucrainean prin apa râului Tisa.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite 2 colete ce conțineau țigări.

Bărbatul, identificat ca fiind cetățean ucrainean Grigorie V., în vârstă de 24 de ani, a fost dus la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor descoperite a rezultat cantitatea de 1.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 11.700 lei.

Țigările au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Te-ar putea interesa si

Trenulețul cu sateliți Starlink pe cerul Băii Mare! Cât costă accesul la internet (VIDEO)

Vasile Dale

REŢINUT DE POLIŢIŞTI: Un tânăr din Tămaia a produs un accident de circulaţie şi a părăsit locul faptei

Vasile Dale

BILANŢ GCS: Avem încă un decedat din Maramureş. Numărul morţilor în judeţ: 11

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.