Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ÎN PERIOADA 10-15 APRILIE – Poliţiştii rutieri au depistat 23 de persoane care au urcat la volanul autoturismelor după ce au consumat alcool.

Alcoolul este unul dintre factorii care determină producerea celor mai multe accidente rutiere. Până la limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, alcoolemia este sancţionată contravenţional cu amendă şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile. În cazul în care aparatul etilotest indică o valoare mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani sau cu amendă penală.

Poliţiştii maramureşeni organizează permanent acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise.

În perioada 10 – 15 aprilie a.c., poliţiştii rutieri au depistat 23 de persoane care au urcat la volanul autoturismelor după ce au consumat alcool.

11 dintre aceştia au fost sancţionaţi contravenţional şi le-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar ceilalţi 12 sunt cercetaţi în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele lor.

Spre exemplu, un băimărean de 60 de ani a fost depistat la volan cu o concentraţie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în cazul unui bărbat din Baia Sprie, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Intr-un alt caz, un şofer care conducea în stare de ebrietate a fost implicat într-un accident de circulaţie cu pagube materiale.

Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Fersig. Acesta nu a oprit la semnalele luminoase şi acustice ale poliţiştilor care efectuau activităţi pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, iar la intersecţia străzii Victoriei cu strada Toamnei a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care s-a răsturnat în şanţ.

Nicio persoană nu a fost rănită. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT