Tara Codrului

ATENŢIE PĂRINŢI!: La Sălsig un copil s-a rănit cu o petardă

Ieri, la ora 14.30, poliţiştii Secţiei 3 Fărcaşa au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că un băiat în vârstă de 11 ani din Sălsig s-a accidentat în timp ce manevra o petardă.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că minorul a găsit o petardă în şanţul din faţa locuinţei şi i-a dat foc, moment în care aceasta s-a declanşat şi i-a provocat
leziuni uşoare la nivelul feţei şi al ochilor. Copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare pentru îngrijiri medicale şi nu a rămas internat.

La fel ca în cazul unor elemente de muniţie şi petardele pot fi periculoase, existând riscul unor răniri grave dacă sunt manipulate necorespunzător.

Poliţiştii reamintesc cetăţenilor faptul că petardele fac parte din categoria articolelor pirotehnice şi că este interzisă folosirea acestora de către persoane neautorizate, nerespectarea prevederilor legale constituind infracţiunea de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Te-ar putea interesa si

ARESTAT PREVENTIV: Un bărbat din Fărcașa a provocat scandal şi a agresat un agent de pază într-un local din Baia Mare

Redactie

BICAZ: Și-a bătut soția și părinții septuagenari de două ori. Acum are dosar penal

Redactie

ARDUSAT: Apă cu porția pentru localnici din cauza secetei

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.