Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

URMARE ACCIDENT MARA: Viaţă curmată din cauza alcoolului la volan. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un bărbat de 47 de ani, pasager într-un autoturism, a decedat în urma unui accident rutier provocat de un şofer care era sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Accidentul s-a produs miercuri, 04 iulie, în jurul orei 00.24. Poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au intervenit cu promptitudine şi au constatat că un bărbat de 40 de ani din Mara, care conducea pe D.N.18, pe raza localităţii de domiciliu, s-a angajat în depăşirea unei căruţe încărcate cu material lemnos. Întrucât nu a păstrat distanţa laterală suficientă, autoturismul a intrat în coliziune cu căruţa iar un lemn a intrat prin parbriz, accidentându-l pe pasagerul de pe locul din dreapta faţă. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit şi transportat ulterior la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Datorită leziunilor suferite, bărbatul accidentat a decedat în după-amiaza aceleiaşi zile.

În baza probatoriului administrat ieri, 05 iulie, bărbatul care a condus autoturismul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. (foto arhiva)

CITESTE SI:

ACCIDENT IN MARA: Un lemn a strapuns geamul masinii, dupa ce a depasit o caruta. Un pasager se afla la Terapie Intensiva

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT