Recomandate

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE: Un tânăr din Moisei a avariat cu maşina autospeciala de poliţie care-l urmărea

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.45, un echipaj de ordine şi siguranţă publică efectua activităţi de patrulare pe raza oraşului Borşa. Acesta a oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe strada Dragoş Vodă din oraş.

Întrucât conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de poliţişti şi a demarat în trombă spre Moisei, s-a procedat la urmărirea acestuia. În timp ce era urmărit, bărbatul de la volan a acroşat intenţionat autospeciala de poliţie, provocându-i avarii.

Şoferul şi-a continuat deplasarea până pe strada Izvorul Negru din Moisei unde, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și s-a răsturnat în albia pârâului. Poliţiştii au identificat un tânăr de 28 de ani, domiciliat în Moisei, care nu a suferit vătămări corporale însă autoturismul a fost avariat.

Întrucât tânărul de la volan a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a stabilit că acesta avea o concentraţie de 1.75 g/l alcool pur în sânge.

În baza probatoriului administrat, ieri, 31 iulie, poliţiştii au dispus reţinerea sa pe o perioadă de 24 de ore, ulterior, procurorul de caz urmând a dispune în consecinţă.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT PE DN18 LA VISEU DE SUS: S-A DAT PESTE CAP CU MASINA DAR A FUGIT PANA LA SOSIREA POLITIEI (FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Dosarul în care Andrei Donciu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, trimis înapoi la Parchet. Unde lucrează acum fostul șef de la permise și înmatriculări Baia Mare, la o lună de la decizia instanței

Redactie

EXCLUSIV – NU VOR PRIMI AUTORIZAȚIE DAR VOR PROTESTA ÎN CĂTUNUL LUHEI: 300 de familii susțin că sunt discriminate la Poienile de Sub Munte (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.