Important

CUM SĂ NE FERIM DE INFRACTORI!: Poliţiştii maramureşeni desfăşoară activităţi de prevenţie în mijloacele de transport în comun 

Azi, 7 august, poliţiştii de proximitate au desfăşurat o nouă acţiune preventivă în mijloacele de transport în comun din municipiul Baia Mare. Pentru a informa cetăţenii cu privire la minimele măsuri de protecţie ce trebuie adoptate pentru siguranţa personală, poliţiştii au ales alte rute de autobuz şi troleibuz şi au discutat cu călătorii despre mijloacele de operare ale hoţilor şi tâlharilor.

Şi de această dată persoanele interpelate de poliţişti au apreciat interesul faţă de siguranţa cetăţenilor şi le-au relatat acestora diferite experienţe avute cu infractorii, unele soldate cu pagube, altele rămase la stadiul de tentativă.

Acţiunea a vizat informarea persoanelor vulnerabile la comiterea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. Totodată, călătorilor şi persoanelor vârstnice care aşteptau în staţii, le-au fost înmânate pliante cu recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe. Astfel de acţiuni vor continua pe toată perioada verii.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe

Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă! Când lipsiţi de acasă, nu lăsaţi ferestrele deschise! Evitaţi să vorbiţi despre plecarea în concediu, atât în faţa necunoscuţilor, cât şi pe reţelele de socializare!Montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de supraveghere! Asiguraţi iluminarea bună a palierelor blocului sau a curţii casei!

Te-ar putea interesa si

TEDxBaiaMare 2022 anunță o premieră internațională

Vasile Dale

PREJUDICIU RECUPERAT ÎN TOTALITATE: Un băimărean de 18 ani a furat dintr-o locuinţă 3.300 de euro

Vasile Dale

STAGIU DE PREGĂTIRE: Studenți în practică la Jandarmeria Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.