Ziua de duminică s-a terminat parcă desprinsă din filmele de aventuri pentru un grup de români care lucrează în Bruxelles. Aseară, pe un grup de socializare dedicat românilor care muncesc în străinătate, doi maramureşeni din Repedea au văzut un anunţ pe cât de ciudat, pe atât de disperat.
Anunţul era scris tot de un român, care cerea ajutorul, fiind sechestrat într-o locuinţă din Liege. Era dată şi locaţia unde se află.
Cei doi maramureşeni nu au stat prea mult pe gânduri, s-au urcat în maşină şi s-au îndreptat spre Liege, direct la poliţie. Acolo au relatat cele întâmplate. Poliţia din Liege a trimis un echipaj la adresa indicată, dar fără succes. Nu au găsit pe nimeni.
Românii au insista, aşa că peste puţin timp la casa cu pricina s-a mai depasata un echipaj, care de data aceasta a spar uşa. Şi după efectuarea perchiziţiilor l-au găsit pe bărbatul care postase apelul disperat pe Facebook. Este vorba de un gălăţean, care a povestit toate cele întâmplate.
A găsit în presă un anunţ de loc de muncă de şofer în Liege. A luat legătura cu angajatorul, i s-a promis un salariu de 1.800, cazare, masă.
De fapt ajunsese la o familie de ţigani, tot din România, care lucrau în construcţii. L-au obligat să muncească de dimineaţa până seara, nu l-au plătit, l-au şi bătut, iar acum se pare că „angajatorii” au plecat spre ţară, dar pe el l-au sechestrat. „Am găsit anunţul pe OLX, am sunat, mi-a răspuns un băiat din Galaţi. Mi-a recomandat acest patron, Răducanu. Mi-a spus că salariul va fi 1.800 de euro, plecare pe 29 iulie. Mi-a dat patronul toate detaliile, am plecat pe 29 din România. Pe 1 august am ajuns în Belgia. Pe 6 am început munca. A fost totul ok. Apoi mă puneau la unele munci, ei stăteau şi eu munceam şi altceva decât mă angajasem”, povesteşte bărbatul.
Locuia într-o casă în care mai stăteau patronul şi câteva rude ale acestuia. Laurenţiu era terorizat: „Nu aveam dreptul să ies afară din casă. Dacă vroiam să ies, trebuia să anunţ patronul şi să fiu însoţit. Banii pe luna august i-am luat, pe septembrie nu. Şi mă băteau. Patronul mi-a dat picioare şi pumni, văru-su mi-a dat o palmă. Aşa că se supărau ei”.
„Prima oară când a venit poliţia eram în pat. Băieţii au ieşit la geam, nu au deschis. Când a revenit poliţia eu am sărit din pat şi le-am spus că e poliţia. Şi le-am spus că am sunat şi că vreau să plec din casa asta, după momentele de groază pe care le-am avut aici.”, îşi aminteşte Laurenţiu. El a fost eliberat de agenţi, care acum anchetează familia de români unde a fost sechestrat gălăţeanul.
Acum toţi se află la poliţie din Liege pentru declaraţii.
Maramureseanul Dumitru Beuca ne-a declarat: „Ideea noastra este sa fie tras un semnal de alarma pentru ca alti romani sa nu pateasca acelasi lucru. Sa se gandeasca de doua ori inainte sa mearga la munca intr-o tara straina. Sa mearga cu cineva pe care nu il cunoaste. Pe omul acesta l-am salvat pentru ca a avut ideea si a reusit sa posteze acel mesaj pe facebook. Si l-am crezut, cu toate ca aveam indoieli. Altii poate nu vor avea acest noroc. A avut noroc pentru ca noi am insistat la politie sa mai mearga odata acolo sa verifice. Noi vom incerca sa il ajutam pe romanul nostru, sa ii gasim un loc de munca, o chirie. Asta daca va dori sa ramana. Vom incerca acest lucru”.
De menţionat faptul că cei doi bărbaţi din Repedea au fost felicitaţi de poliţiştuii din Liege pentru implicare.