Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIŢIŞTII BĂIMĂRENI: Bărbat din Bucureşti, cercetat pentru furt calificat

Aseară, la ora 20.00, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi de administratorul unui local public despre o tentativă de furt comisă în incinta localului. Patrula de siguranţă publică sosită la faţa locului a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că o femeie şi un bărbat au încercat să sustragă bani sau bunuri din buzunarul unei haine.
Poliţiştii au demarat activităţile de cercetare şi la scurt timp au identificat persoanele bănuite, care se aflau într-un alt local din municipiu. Ambele sunt domiciliate în Bucureşti.

În baza probatoriului administrat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat. Femeia, de 36 de ani, este cercetată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi bucureşteni.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT