Eveniment

TÂLHĂRIE ÎN GARA CFR: A fost prins şi reţinut pentru 24 de ore după ce a smuls o geantă din mâna unui bărbat

Poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Maramureş au intervenit cu operativitate la o tâlhărie comisă în staţia CFR din Baia Mare, reuşind să identifice persoanele bănuite de comiterea faptei la scurt timp de la sesizare.


Tâlhăria s-a comis ieri dimineaţă, în jurul orei 04.00. Un bărbat de 44 de ani, din Bistriţa, a declarat că persoane necunoscute l-au deposedat prin violenţă de o geantă pe care o avea asupra sa.

La scurt timp, poliţiştii au identificat doi băimăreni, în vârstă de 25 şi 33 de ani, bănuiţi de comiterea tâlhăriei. În baza probatoriului administrat poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a băimăreanului de 33 de ani, urmând ca acesta să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi băimăreni.

Doi tineri identificaţi şi reţinuţi de poliţişti imediat după comiterea unui furt din auto

Eforturile poliţiştilor băimăreni pentru identificarea şi luarea unor măsuri faţă de persoanele care comit infracţiuni au dat roade şi ieri. După ce au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt dintr-un autoturism parcat pe strada Transilvaniei din municipiu, au fost demarate de urgenţă activităţile specifice în vederea soluţionării cazului.

În aproximativ două ore de la sesizarea faptei, poliţiştii de ordine publică, care desfăşurau activităţi de menţinere a ordinii publice în zonă, au observat trei persoane cu un comportament suspect. Aceştia au fost identificaţi, constatându-se că este vorba despre un tânăr de 26 de ani din Timişoara şi doi tineri de 17 ani şi 26 ani din Baia Mare. Asupra lor au fost găsite o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase din autoturism.

În urma documentării lor infracţionale, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că aceştia sunt bănuiţi de comiterea a încă două furturi din auto. În baza probatoriului administrat, doi dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii de investigaţii criminale continuă activităţile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor trei persoane.

Te-ar putea interesa si

ULTIMA ORA: CARAMBOL IN ZONA DEDEMAN DIN BAIA MARE. TREI AUTOTURISME IMPLICATE (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un șofer de 19 ani băut a lovit două mașini parcate. Erau 5 tineri în BMW-ul condus de inconștient. O fată a fost rănită

Vasile Dale

FOTO / VIDEO EXCLUSIV – Explozie urmată de incendiu la noul mall din Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.