Eveniment

INSTANŢA A HOTĂRÂT: Şi al doilea bărbat din Săcălăşeni suspect de trafic de droguri a fost arestat

Continuă cazul celor doi bărbaţi de la Săcălăşeni acuzaţi de trafic de droguri.

Tribunalul Maramureş aduce la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 47/DL/16.11.2018, pronunţată în dosarul nr. 2305/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 noiembrie 2018, până la data de 15 decembrie 2018 inclusiv, a inculpatului H.V., în vârstă de 51 de ani, domiciliat în comuna Săcălăşeni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi participaţie improprie la trafic de droguri de risc, prin introducerea în ţară fără drept, prev. de art. 52 alin. 3 din C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod penal.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 8 noiembrie 2018, în jurul orelor 08:40, a preluat şi apoi a transportat în portbagajul autoturismului pe care-l conducea, din parcarea unui magazin, până pe strada Cuza Vodă, cantitatea de 4,16 kilograme Cannabis – drog de risc.

De asemenea, instanţa a reţinut că la data de 04.11.2018, inculpatul a determinat introducerea în ţară, fără drept, a cantităţii de droguri de risc mai sus precizate, de către persoane care au acţionat fără vinovăţie.
Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

 

citeşte şi

DIN SPANIA: MARAMURESEAN PRINS CU DROGURI IN PORTBAGAJ. LA SACALASENI AU FOST PERCHEZITIILE (ACTUALIZARE)

Te-ar putea interesa si

FOTO: Accident lângă podul de peste Someş de la Seini

Redactie

EXCLUSIV FOTO CITITORI: Produse expirate vândute la reducere la un market din Baia Sprie. OPC Maramureș doarme, că doar sunt bugetari și sunt liberi

Vasile Dale

EURO FALȘI DIN ITALIA ÎN MARAMUREȘ: 10.000 euro falși, trei băimăreni reținuți (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.