Tara Codrului

NU A SCĂPAT NEPEDEPSIT: Un bărbat din Sălsig a ajuns cu maşina în şanţ, după ce s-a urcat la volan beat şi fără permis

Prima condiţie pentru a conduce un autoturism pe drumurile publice este deţinerea unui autoturism pe drumurile publice. Lipsa acestui document, corelată cu consumul de alcool, duce în mod sigur la întocmirea unui dosar penal şi creşte riscurile producerii unui accident. Aseară, în jurul orei 20.30, poliţiştii din Ulmeni s-au sesizat din oficiu că pe D.J.108A, pe raza localităţii Sălsig, s-a produs un accident de circulaţie.

Cercetările efectuate la faţa locului au relevat că un bărbat de 48 de ani din Sălsig, care nu posedă permis de conducere şi care se afla în stare de ebrietate, a condus un autoturism spre Baia Mare. Acesta a pierdut controlul direcţiei de mers şi a ajuns cu autoturismul în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers.

În urma impactului, bărbatul a fost rănit şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată i-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV IMAGINI ÎNGROZITOARE: Un șofer din Mânău cu permisul suspendat a supraviețuit după ce a făcut prăpăd cu BMW-ul prin Ulmeni

Vasile Dale

EXCLUSIV: URMARE ACCIDENT ULMENI – Șmecherașul din Mânău a fost săltat de poliție și dus în arestul IPJ Maramureș

Vasile Dale

NUNTA CA-N POVESTI IN MARAMURES: PRIMARUL ULMENIULUI SE-NSOARA! 3.000 DE INVITATI IN SAPTE SALI (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.