Ieri, 30 ianuarie, poliţiştii maramureşeni nu au intervenit la niciun accident de circulaţie cu victime, întrucât nu a fost înregistrat niciun astfel de eveniment pe raza judeţului. Însă poliţiştii au depistat trei bărbaţi care au dat dovadă de inconştienţă, indiferenţă şi iresponsabilitate, conducând fără a deţine permise de conducere.
Este vorba de un tânăr de 20 de ani, din Borşa şi doi băimăreni de 43 şi 50 de ani. Cel de 43 de ani a produs un accident de circulaţie cu pagube materiale, pe raza municipiului Baia Mare, după ce a pătruns într-o intersecţie fără a respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”.
Poliţiştii maramureşeni desfăşoară zilnic activităţi în vederea identificării celor care pun în pericol siguranţa pe drumurile publice. În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus şi cei din cadrul Postului de Poliţie Ocna Şugatag au oprit pentru verificări 80 de autoturisme.
Pentru neregulile pe care le-au constatat poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, 13 dintre acestea au fost aplicate şoferilor care se deplasau pe D.J.109F, pentru defecţiuni tehnice: elemente de caroserie corodată, anvelope uzate peste limită sau cu alte dimensiuni, lumini neomologate de tip xenon sau alte lumini care nu corespund cu datele din certificatul de înmatriculare și lipsă RCA, cu ridicarea a două plăcuțe de înmatriculare.
Valoarea amenzilor aplicate ieri de cei care au încălcat normele rutiere a fost de aproape 10.000 de lei.
Totodată, poliţiştii au dispus măsura complementară a retragerii a şase certificate de înmatriculare şi a reţinerii a cinci permise de conducere.