Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ LA SĂCEL: Femeie agresată de soţul ei, în urma unor discuţii contradictorii

Fii un aliat al persoanelor agresate! Sesizează poliţia de fiecare dată când observi un comportament abuziv! Tăcerea şi ignoranţa nu fac decât să încurajeze astfel de comportamente!

Ieri, 12 februarie a.c., un bărbat i-a sesizat pe polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Săcel că sora lui a fost agresată fizic.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că femeia, de 45 de ani, a fost agresată tocmai de către soţul său, în vârstă de 39 de ani, în urma unor discuţii contradictorii.

Polițiștii i-au adus victimei la cunoștință prevederile emiterii unui ordin de protecție provizoriu, măsură ce conduce la eliminarea unor riscuri iminente, însă aceasta a refuzat emiterea actului restrictiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT