BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ACTUALIZARE: O ambulanță aflată în misiune implicată într-un carambol în Baia Mare. Ce spune IPJ Maramureş (galerie foto)

Un accident de circulație s-a produs în jurul orei 11.00 pe bd Traian din Baia Mare. Conform informațiilor în urma accidentului cinci autovehicule au fost avariate.

Conform cititorului nostru Cosmin Bontea (care ne-a si dat acordul pentru publicarea fotografiilor, n.r.) trei dintre vehiculele avariate erau parcate regulamentar. Se pare că șoferului unui BMW a ieșit din parcare fără să se asigure, moment în care șoferul ambulanței aflate în misiune a încercat să îl evite și a tras de volan stânga.

Impactul nu a mai putut fi evitat, BMW-ul a fost izbit iar ambulanța a ricoșat în alte trei autovehicule parcate.

Traficul rutier în zona este blocat.

credit foto: Cosmin Bontea

ACTUALIZARE – COMUNICAT IPJ MARAMUREŞ

Șoferul unei autospeciale ce aparține Serviciului Județean de Ambulanta Maramureș, în încercarea de a evita coliziunea cu un autoturism care se deplasa în fața sa și care a virat stânga, a pierdut controlul volanului și a întrat în coliziune cu două autoturisme ce erau parcate.

În urma impactului, cele doua autoturisme acroșate au fost proiectate în altele două , tot parcate. Nicio persoană nu a fost rănită. Conducătorii auto au fost testați, nu se aflau sub influenta alcoolului.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV, DETALII ȘOCANTE DIN ANCHETĂ: PEDOFILUL DIN FERNEZIU și-a OBLIGAT fiul de 12 ani să întrețină raporturi sexuale normale, orale și anale cu minora de 14 ani

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Trafic blocat la podul peste Someș de la Ardusat. Coloane de kilometri întregi pe sensul spre Baia Mare

Vasile Dale

O gură de aer! Aeroportul Maramureș primește 8,5 milioane lei de la Guvern

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.