Maramuresul Istoric

INFRACŢIUNI MULTIPLE: Un vişeuan a încercat să se sustragă controlului poliţiştilor, însă a fost prins iar acum este cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni

Duminică, 03 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraşului Vişeu de Sus, care desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe D.N.18, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism. În momentul în care a observat poliţiştii, conducătorul auto a virat dreapta, pe strada Rândunelelor.

Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ un kilometru au reuşit să-l oprească. La volan a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din oraş. Întrucât au avut suspiciuni cu privire la permisul de conducere pe care bărbatul l-a prezentat, poliţiştii au efectuat verificări constatând că de fapt acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele bărbatului poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii  infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi complicitate la uz de fals.

Început de martie cu amenzi pentru sighetenii care au încălcat normele rutiere

Sâmbătă, 02 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sighetu Marmaţiei au acţionat pe străzile de pe raza oraşului pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele opt ore de acţiune, poliţiştii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe în cazul şoferilor care au condus cu viteză peste limita legală. Valoarea amenzilor a fost de aproximativ 13.000 de lei. Totodată au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de circulație trei permise de conducere.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Maramureșul SĂLBATIC, tentativă la omor – Doi tineri bătuți crunt cu răngile în stradă la Sighet. Un suspect ar fi fugit în Anglia

Vasile Dale

EXCLUSIV: Clipe de coșmar la Poienile de Sub Munte. Minoră bătută în casa bunicii de un individ cu cagulă. Suspect ar fi tatăl fetei de 11 ani

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Imagini de coșmar la Borșa. Impact violent între două mașini. Două victime, una încarcerată (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.