BREAKING NEWSEveniment

AU IEȘIT ÎN STRADĂ: Protest pentru drepturile grefierilor la Palatul de Justiție din Baia Mare

Astăzi, 22 Martie 2019 de la ora 11 a fost organizat in Piața Victoriei un protest al grefierilor, ale căror solicitări sunt cu totul altele decât cele ale magistraților. Și grefierii băimăreni au fost alături de colegii lor din București protestând timp de 2 ore , între 11 și 13, îmbrăcați in robe, pe scările Palatului justiției din Baia Mare.

Lista revendicărilor grefierilor:

1. Adoptarea unui nou statut al profesiei care să corespundă realităților din instanțe și parchete din punctul de vedere al atribuțiilor și sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuții de la magistrați la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură;

2. Inițierea elaborării standardelor ocupaționale și a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcțiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ierarhizarea funcțiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcțiilor în C.O.R.;

3. Înființarea unei direcții de specialitate în Ministerul Justiției care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial și profesional cariera grefierilor, să coordoneze și să gestioneze resursele umane similar Direcției Tehnologia Informației, Direcției Naționale de Probațiune, etc.;

4. Reanalizarea schemelor de personal din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel național, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca și alți indicatori sau particularități;

5. Dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerințe minime:

a) asigurarea condițiilor de spațiu în conformitate cu normele legale de sănătate publică;
b) amenajarea ergonomică a locului de muncă;

c) asigurarea condițiilor de mediu în spațiile de lucru – iluminat, microclimat, o temperatură optimă în spațiile destinate activității, aerisire, igienizare periodică, cel puțin o dată la 2 ani;

d) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă, acolo unde este cazul (vestiare, grupuri sanitare, cantine, locuri special amenajate pentru fumători, etc.), astfel încât acestea să asigure condiții corespunzătoare conform reglementărilor europene obligatorii în domeniu;

6. Eliminarea inechităților salariale la nivelul autorității judecătorești prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate și conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA București și CA Târgu-Mureș;

7. Reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare;

8. Aplicarea disp. art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru instituțiile din sistemul de justiție – Curțile de apel și instanțele aflate în aria teritorială și PICCJ și unitățile subordonate, DNA și DIICOT;

9. Exceptarea cuantumului indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

10. Exceptarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

11. Încadrarea instanțelor și parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite și includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebite;

12. Pontarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete și exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/2018 prin care, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Te-ar putea interesa si

PREMIERĂ: Micuţa Valentina, fetiţa dispărută vineri din Repedea, a fost căutată şi pe timp de noapte. Fără succes însă (FOTO)

Vasile Dale

INFRACŢIUNI FORESTIERE: Acţiune privind respectarea regimului silvic la Budeşti

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Supă de carne cu legume și… PENE pentru o mămică de la Secția Născuți Prematuri a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. Managerul unității medicale ”a luat foc” și a dispus o anchetă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.