Un incendiu violent a izbucnit în această seara în zona Vaii Porcului din Vișeu de Jos. Alarma a fost data în jurul orei 19.30, când oamenii au anunțat că o suprafață importantă de teren a luat foc.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale SVSU Vișeu de Jos și ale pompierilor militari din Vișeu de Sus. Trei ore a durat intervenția până s-a reușit localizarea și stingerea focului, care risca să ajungă într-o pădure de foioase.
Se pare că persoane necunoscute au aprins intenționat focul, cel mai probabil pentru a arde resturile în urma curățeniei de primăvară.
Intervenția a fost dificilă din cauza zonei greu accesibile, situate la aproximativ 3 kilometri de sat.
Sfaturi de la pompierii maramureșeni
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş face apel la cetăţeni să respecte următoarele măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
Cetăţenilor li se recomandă să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt, dar şi să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de zece metri faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc). Trebuie ştiut că arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate. Conform legii, cetăţenii să se intereseze în prealabil la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor trebuie să se facă numai în baza permisului de lucru cu foc, emis de către primării, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă. Este important ca toţi cetăţenii să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia.
Cetăţenii trebuie să ştie că sunt considerate contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi.
Actualizare – Pompierii maramureșeni au intervenit în weekend pentru lichidarea a 10 incendii, din care 7 incendii au fost la vegetația uscată
Vineri, pompierii Gărzii Borșa au lichidat un incendiu izbucnit la un coș de fum. În urma incendiului a ars funinginea din coșul de evacuare al fumului. Tot pompierii borșeni au lichidat și un incendiu de vegetație uscată în urma căruia au ars circa 150 de metri pătrați de vegetație. Garda de Intervenție Bogdan Vodă a intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată în urma căruia au ars circa 10 hectare de vegetație. Din cauza drumului greu accesibil, militarii au avut de parcurs 3 km pe jos până să ajungă la locul intervenției.
Sâmbătă, pompierii vișeuani au intervenit pentru a lichida un incendiu în urma căruia au ars circa 0,3 hectare de vegetație uscată. Pompierii băimăreni au fost chemați să lichideze un incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament din Baia Mare. Focul a distrus un corp de mobilier și alimentele dintr-o oală uitată pe argaz.
Duminică, pompierii sigheteni au lichidat un incendiu izbucnit la un coș de fum. Pagubele au fost minime deoarece a ars doar funinginea din coșul de evacuare al fumului. Pompierii băimăreni au lichidat un incendiu în urma căruia au ars circa 5 kg de deșeuri menajere. La Ieud, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Bogdan Vodă au lichidat un incendiu de vegetație uscată în urma căruia au ars circa 15 hectare de vegetație, dar și plantație de nuci și pomi fructiferi. Punctul de Lucru Șomcuta Mare a lichidat un incendiu de vegetație în urma căruia au ars 0,8 hectare de vegetație uscată, iar pompierii vișeuani au lichidat, ieri, un incendiu în urma căruia au ars circa 200 de metri pătrați de vegetație uscată.