EvenimentImportant

A AJUNS ÎN TOP: Un borșean este în echipa de organizare a unor evenimente de amploare din industria muzicală națională și internațională

Borşeanul Andrei Şovan face parte, în 2019, din echipa de organizare a unor evenimente muzicale de amploare.

În 11 mai, va avea grijă, împreună cu colegii săi de la YES AGENCY, ca reprezentanţia Deliei în Baia Mare, în cadrul turneului “Acadelia”, să iasă impecabil. Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare.

În intervalul 5-7 iulie, el va face parte din echipa de organizare a ceea ce se anunţă a fi cel mai mare festival de rock din România.

La Reşiţa vor evolua, printre alţii, The Rasmus, Emir Kusturica, Udo, Doro, Alernosfera.

Pe dealurile Resiței, vor răsuna hituri pe care le fredonați în timp ce conduceți maşina : „In the Shadows” și „First day of my life” ale trupei The Rasmus, sau „Flori de Mai” de la Alternosfera, vom avea spectacol total oferit de Emir Kusturica împreună cu The Smoking Orchestra sau Alex Calancea, şi participanţii vor putea gusta rock adevărat cu legende cum sunt UDO şi Doro sau Massive Wagons, aceştia fiind doar câțiva dintre artiştii care şi-au notat deja în calendar concertele din Poiana Golului.

CUSTOM Reșița este povestea omului liber care simte și gândește, care nu este îngrădit de norme, care redescoperă o nouă legătură cu muzica de calitate și natura, deasupra unui oraș industrial, care este în plin proces de CUSTOMizare.

CUSTOM Reșița este un eveniment care nu ține cont de concurență și nu este reticent față de ea, din contră, o acceptă ca upgrade de țară! Generațiile noi sunt „în vizor”, încurajate de valori reale: părinți și părinti ai părinților, generații diferite la un loc, împărtășind nu doar muzică, ci mai ales experiență, indiferent de trend, stil sau vârstă. Va fi urcat un public urban într-un mediu natural, înconjurat de activități creative și trupe de rock care au creat istorie.

“Îmbrățișăm și venerăm ENERGIA care pulsează prin mulțime și unește într-o armonie perfectă oameni care altfel nu s-ar fi cunoscut, FOCUL pe timp de noapte, înălțător și atractiv, ROCK-ul, o împletire de ritmuri și stiluri, acel AUTENTIC care pune în mișcare două elemente esențiale: mintea și sufletul. Împărtășim cu voi curajul de a exprima o stare de moment și un sentiment de prietenie, o ideologie, o emoție, o cale, dorința de CUSTOM, de schimbare, de a fi altfel”, au detaliat organizatorii.

Au fost puse deja în vânzare biletele care au un preț special până pe data de 30 martie: un abonament de trei zile – 180 lei redus de la 250 de lei, prețul întreg.

Mai multe detalii puteti afla de pe paginile de facebook si instagram ale evenimentelor

Te-ar putea interesa si

Forţele de ordine continuă acţiunile de prevenire şi limitare a infectării cu virusul COVID-19

Redactie

SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ: Unitatea de Transfuzie Sanguină (uts) – calea către o terapie transfuzională de calitate

Redactie

Cum să transformi retururile și produsele schimbate în oportunități de vânzare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.