Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

CAPTURĂ URIAȘĂ: Țigări de contrabandă aduse de maramureșeni cu TIR din Ucraina. Câinele vameșilor i-a mirosit (galerie foto/actualizare)

În aceste momente pe sensul de intrare în Vama Halmeu este agitație maximă. Două autotrenuri înmatriculate în Maramureș sunt verificate la sânge de lucrătorii vamali și polițiștii de frontieră.

Un autotren este încărcat cu masă lemnoasă iar celalalt cu baxuri întregi de cizme. Din informațiile noastre în primul camion, cel cu lemn, ar fi fost taiat șasiul autotrenului și acolo ar fi fost ascunse țigările de contrabandă.

În cel de-al doilea transport țigările ar fi fost ascunse în miile de perechi de cizme din baxurile transportate.

Cititorul nostru ne-a spus că întreaga cantitate de țigări ar fi fost descoperită cu ajutorul câinelui special antrenat pentru astfel de situații al lucrătorilor vamali din Halmeu.

ACTUALIZARE 1

”Avem un caz în desfășurare în PTF Halmeu. Este vorba de un autotren încărcat cu material lemnos în care au fost găsite țigări. În momentul în care se vor finaliza cercetările vă vom furniza datele care se pot face publice” a declarat Iulia Stan, purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

ACTUALIZARE 2

Conform ultimelor informații în autotrenul încarcat cu cizme nu au fost găsite țigări. În schimb în autotrenul încarcat cu lemn au fost ascunse în șasiu mii de pachete de țigări. Conform surselor noastre șoferul autotrenului cu numărul MM-11-CTS era condus de un cetățean ucrainean, etnic român, cu domiciliul în localitatea ucraineană, Biserica Albă.

La acțiunea de capturare au participat vameșii din PTF Halmeu, inspectorii ANAF – Antifrauda Fiscală și polițiștii de frontieră din PTF Halmeu.

ACTUALIZARE 3

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în podeaua dublă a unui automarfar încărcat cu cherestea, 6.540 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

* Ieri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 5.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, S.I., cu dublă cetățenie (română și ucraineană), în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cherestea din Ucraina în România.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijlocului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în podeaua dublată a semiremorcii, cantitatea de 6.540 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Conducătorul auto a fost sancționat de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, mijlocul de transport, în valoare de 22.500 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

preluare baiamare24.ro.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT