Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SĂLIŞTEA DE SUS: Manevra de condus cu spatele atunci când eşti beat la volan te poate duce cu maşina în râu

Ieri, 23 aprilie, în jurul orei 19.00, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Sasului. 

La fața locului aceștia au constatat că este vorba despre un bărbat de 62 de ani, din aceeași localitate care, aflându-se la volanul unui autoturism și fiind sub influența băuturilor alcoolice, a dorit să efectueze manevra de mers cu spatele. Din nefericire această manevră nu i-a reușit așa cum a dorit și s-a răsturnat cu autoturismul pe plafon în albia râului Valea Sasului, rezultând avarierea acestuia. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că bărbatul a fost condus la Centrul Medical de Permanență Dragomirești pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru manevra nereușită, bărbatul va avea de plătit destul de scump pentru repararea autoturismului, însă la această cheltuială se mai adaugă și dosarul penal cu care s-a ales pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Şi-a pierdut libertatea pentru 2 ani şi 3 luni după ce a comis infracţiuni rutiere

Ieri, 23 aprilie a.c., polițiștii maramureşeni au acţionat pe raza de competenţă pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.
Astfel, poliţiştii au reuşit identificarea unui tânăr de 29 de ani, din Poienile de sub Munte, pe numele căruia Judecătoria Vişeu de Sus a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Baia Mare şi are de executat o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni detenţie, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Alte infracţiuni rutiere constatate de poliţişti

Un eveniment rutier s-a produs în localitatea Viile Apei și s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat că unul dintre conducătorii auto implicaţi în tamponare, un bărbat de 38 de ani din comuna Vama, județul Satu Mare, avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În al doilea caz, polițiștii care efectuau serviciul de patrulare pe strada Rândunelelor din orașul Vișeu de Sus, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani din localitate. Acesta nu a putut prezenta nici un document de identitate personal și nici documente pentru autoturism.
In urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar I.T.P.-ul autoturismului este expirat.
De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus în vederea recoltării de probe biologice.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT