Sport

ÎNVINGĂTOR LA VIENA: Un băimărean a câștigat proba de 14 km la semimaratonul Dunării desfășurat în Ziua de Paște la Viena (galerie foto)

Astăzi la Viena s-a desfășurat ediția cu numărul 20 al concursului intitulat Semimaratonul Dunării Viena 2019. 

Iuliu Grec (35 ani), din Baia Mare, a concurat la proba de 14 kilometri, probă pe care a și câștigat-o.

”A fost prima oară când am concurat, deși am câștigat până acum mai multe concursuri. A fost un sentiment frumos să ajung primul la panglica de la sosire și să urc pe cea mai inaltă treaptă a podiumului. Am fost foarte bucuros când speakerul a rostit de mai multe ori numele țării mele, România. Totodată acesta a fost surprins să audă că am venit special la Viena pentru acest concurs. Organizarea a fost… ca în Austria. Traseul competitiv, aproape plat. Am scos un timp bun, dar puteam și mai bun dacă nu ajungeam la Viena de vineri și nu eram nevoit să conduc autoturismul ieri pentru a ajunge din România la Viena. A mai fost și vântul puternic. Dar mă bucur că am câștigat” a spus Iuliu Grec.

Te-ar putea interesa si

CAMPIONI: Pompierii maramureşeni, locul I la finala Concursului de Pescuit la Crap (FOTO)

Vasile Dale

ÎNOT. CUPA DKMT EUROREGION ENDURANCE: Sportivii de la Gold Stars Baia Mare au adus acasă opt medalii de aur şi două de argint

Vasile Dale

Victorie meritată împotriva unei candidate la promovare! Fotbal Feminin Baia Mare – AFC Hermannstadt 2-1 (0-0)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult