Vineri, 3 mai, echipa de fotbal old boys Sport Team Baia Mare s-a deplasat la Cavnic pentru un meci cu o echipă nou constituită sub conducerea lui Nicolae Rai (din câte se aude, este posibil să vedem din nou fotbal la Cavnic, cel puțin în Liga a V-a).


Meciul s-a disputat pe terenul din Cavnic, de nerecunoscut după retragerea echipei Minerul Cavnic din Liga a IV-a.Vestiarele nu pot fi folosite, terenul plin de mușuroaie, însă cei care au organizat acest meci, au încercat să-l facă practicabil pentru acest joc.

Prima repriză a fost echilibrată, ambele echipe practicând un joc bun, cu ratări la ambele porți.Primii care deschid scorul, sunt cei de la Sport Team, în urma unei lovituri de la 11 m, atacantul Bîrle fiind faultat în suprafața de pedeapsă, lovitură transformată de Bogdan Trif (0-1, min. 22).

Gazdele reușesc egalarea în min. 35, prin Vlad Butuza, în urma unei respingeri a unei mingi spre acesta, de către portarul Edi Costin (1-1).

Partea a doua se desfășoară cu un plus de dominare pentru Sport Team, care reușește să preia conducerea jocului prin Bogdan Bîrle, acesta se trezește cu o minge în fața porții, după ce un apărător de la gazde ”luftează” balonul din cauza terenului (1-2, min. 55).

În min. 67, gazdele beneficiază de o lovitură liberă de la aprox. 30 m, executată foarte bine Cristian Ponde în bara transversală, de unde revine în teren și Loredan Suciu, pe fază, înscrie pentru 2-2.

În continuare ambele echipe încearcă să înscrie, meciul fiind echilibrat, iar la un alt ”luft” a lui Vasile Terec, de la Sport Team, jucătorul de la gazde Mihai Pavel, reușește să înscrie singur cu portarul Darius Mihuț, și scorul devine 3-2, min. 80.

Până la finalul jocului echipa din Baia Mare încearcă egalarea, însă ratează în min. 85, prin Bogdan Bîrle, care trimite balonul cu capul în bara transversală, ca în min. 88, același jucător Bogdan Bîrle să obțină o nouă lovitură de la 11 m, pe care o transformă impecabil Cristian Bărbos și astfel meciul se încheie cu un scor echitabil, 3-3.

Arbitrajul a fost asigurat de către Aexandru Bela, Paul Bode și Valentin Coț.

Echipe

Speranța:Cornel Lobonț, Dalin Pop, Vlad Butuza, Cristian Deac, Robert Drinkal, Rareș Mihalca, Andrei Pașca, Paul Taroskozi, Cristian Ponde, Nicolae Rai, Loredan Suciu, Mihai Pavel, Raul Gyorfi, Lorand Slenger, Marius Ponde, Andrei Puha, Ionuț Filip și Bogdan Onișa. Antrenor Nicolae Rai.

Sport Team: Edy Costin, Darius Mihuț, Gheorghe Mateaș, Dorin Avram, Vasile Terec, Virgil Rațiu, Marius Hindli, Rareș Pop-Popescu, Daniel Lupuți, Cristian Bărbos, Bogdan Trif, Bogdan Bîrle, Marian Sabadâș, Florin Frenț, Daniel Gheighiș, Mario Bela, Daniel Chendrean. Antrenor Ioan Marchiș.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.