Important

O NOUĂ METODĂ DE ÎNŞELĂCIUNE ÎN BAIA MARE: O bătrână a primit un set de oale, „cadou din partea primărie”, însă a rămas fără 600 de lei

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări pentru identificarea şi tragerea la răspundere a unui bărbat care a înşelat o femeie din municipiu şi i-a furat o sumă de bani din locuinţă.


Primele investigaţii efectuate au relevat faptul că ieri, 30 mai, în jurul orei 15.30, bărbatul a bătut la uşa unui apartament de pe bulevardul Unirii şi i-a spus proprietarei că trebuie să-i ofere un set de oale, cadou din partea primăriei. Femeia, în vârstă de 80 de ani, i-a permis acestuia accesul în apartament, a primit “cadoul”, însă la scurt timp după ce bărbatul a plecat şi-a dat sema că dintr-o geantă care era pe canapea îi lipseşte suma de 600 lei.

După ce au fost sesizaţi cu privire la aceste aspecte, poliţiştii au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi furt.

Atragem încă o dată atenţia asupra faptului că riscaţi să deveniţi victime atunci când permiteţi accesul unor persoane necunoscute în locuinţă! Fiţi precauţi de fiecare dată când vă bat la uşă persoane care pretind că reprezintă diferite instituţii, oferă diferite servicii, oferă spre vânzare diferite produse sau atunci când vă sunt oferite premii, cadouri! În cazul în care deveniţi victime, sesizaţi de urgenţă poliţia!

Te-ar putea interesa si

TOSCANA DE MARAMUREŞ: Condiţii ca la un hotel de 4 stele, în „glampingul” de la Preluca

Redactie

ANUNŢ VITAL: Furnizarea apei potabile, întreruptă în Berința, Copalnic, Vad, Curtuiușu Mic, Lăschia şi Faurești

Redactie

VIDEO: Bravo lor! Elevii din clasa a VI-a de la Școala din Satulung vor participa la faza NAȚIONALĂ a concursului ”Sanitarii Pricepuți”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.