BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricTara Codrului

URMĂRIT INTERNAȚIONAL: Un sârb a fost prins de polițiști la Budești

În cadrul unei activităţi specifice organizată ieri, 18 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au depistat, pe raza localităţii Budeşti, un urmărit internaţional.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în Serbia, cercetat de autorităţile din Serbia pentru depunerea şi depozitarea ilicită a materialelor periculoase.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus arestarea sa pentru 29 zile, urmând a fi predat către statul solicitant.

Femeie din judeţul Braşov, condamnată la închisoare, încarcerată de polițiștii Secţiei 3 Fărcaşa

La data de 16 iunie a.c., polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Făgăraş, pe numele unei femei de 34 de ani, domiciliată în judeţul Braşov.

Aceasta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 4 luni detenţie, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Femeia, depistată pe raza de competenţă a Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa, a fost depusă în Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

(foto arhivă)

Te-ar putea interesa si

SCANDAL ÎN FAMILIE: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele unui bărbat de 34 de ani

Redactie

RUTIERE: Dosar penal pe numele unui bărbat din Ulmeni pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: SNIPER de Baia Mare – Trei atacuri armate în Baia Mare. Aceeași oră, același loc, zile diferite – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.