Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

CONTRABANDĂ CU ALCOOL LA VIŞEU DE SUS: 120 litri alcool fără documente de proveniență

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au descoperit într-o mașină 120 de litri de alcool pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

În data de 24 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit pentru control, în localitatea Vișeu de Jos, județul Maramureș, un autoturism marca Ford, condus de un cetățean român în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în mașină polițiștii de frontieră au descoperit mai multe recipiente din plastic care conțineau un lichid incolor cu miros de alcool, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

Persoana în cauză, precum şi autoturismul au fost conduse la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 120 de litri alcool, iar în cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.

Cei 120 litri de alcool, au fost ridicați în vederea confiscării. (FOTO ARHIVĂ)

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT