Important

STAGIU: 33 de studenţi ai Academiei de Poliţie au început practica la I.P.J. Maramureş

În perioada 08 iulie – 02 august a.c., 33 de studenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti efectuează stagiul de practică la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Este vorba de 12 fete şi 21 de băieţi, studenţi în anii I, II şi III la Facultatea de Poliție – specializarea ordine și siguranță publică, respectiv Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza”.

Timp de o lună, în funcţie de specializările acestora, studenţii îşi vor desfăşura activitatea la diferite servicii şi compartimente din cadrul inspectoratului respectiv ordine şi siguranţă publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, poliţie rutieră, criminalistică şi Compartimentul Juridic precum şi la subunităţile de poliţie Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Borşa.

Ieri, 08 iulie, în prima zi de practică, aceştia au fost întâmpinaţi atât de conducerea unităţii cât şi de reprezentanţii câtorva servicii care le-au prezentat studenţilor activităţile pe care urmează să le desfăşoare şi le-au făcut precizări cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte în această perioadă. Studenţii sunt repartizaţi, pe perioada practicii, în supravegherea unor tutori profesionali, poliţişti cu exeprienţă, care au rolul de a îndruma activitatea viitorilor poliţist.

De asemenea, pe perioada stagiului de practică, studenții vor fi integrați în activitățile de pregătire desfășurate la nivel local în domeniul tacticii şi intervenţiei poliţieneşti.

Te-ar putea interesa si

VIOLENŢA ÎN FAMILIE: Trei ordine de protecţie emise de poliţiştii maramureşeni. Maramureşence agresate de fii, soţi şi concubini

Redactie

FOTO: Drumeție pe vârful Igniș printre ”munți” de gunoaie. Garda de Mediu Maramureș doarme?

Vasile Dale

RUTIERE: Neregulile privind starea tehnică sancţionate de poliţiştii din Dumbrăvița

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.