BREAKING NEWSNationalRecomandate

MESAJ EMOŢIONANT: Ce transmite sătmăreanca Samuela Rigo, motociclista rănită luna trecută în Maramureş

Sătmăreanca Samuela Rigo, rănită într-un accident grav de circulație produs luni, 24 iunie 2019, în județul Maramureș, a ținut să le mulțumească în mod public tuturor celor care i-au fost alături. Familiei, numărului record de donatori – peste 300, prietenilor, dar mai ales personalului medical de la Spitalul Județean Baia Mare.

Samuela a fost externată vineri, 12 iulie, și a ajuns acasă, lângă soțul și cei doi copii. Sam – cum îi spun apropiații – ține să mulțumească întregului personal medical de pe Secția de Ortopedie și Traumatologie de la Spitalul Dr. Constantin Opriș din Baia Mare, despre care are numai cuvinte de laudă.

”Pentru că după atâta timp am ajuns în sfârșit acasă, vreau să mulțumesc din nou tuturor pentru că mi-ați fost alături în toată perioada asta. Dar astăzi, în special, vreau să mulțumesc din suflet celor de pe secția Ortopedie și Traumatologie de la Spitalul Dr. Constantin Opriș din Baia Mare. Când ai oameni de calitate lângă tine, totul pare mai ușor. Mulțumesc că mi-ați făcut suferința și șederea mult mai ușoară, mulțumesc pentru profesionalismul de care ați dat dovadă…pentru amabilitatea și interesul cu care tratați pacienții, pentru că faceți toate astea fără să acceptati vreun ban. Medici, asistente, infirmieri… toți ați fost pentru mine o sursă de putere. Sunteți un exemplu demn de urmat într-o țară sufocată de corupție. Da, se poate și în România!”, este mesajul Samuelei. (Sursa PresaSM)

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV – ACCIDENT PE DN 18 / ACTUALIZARE: Ambulanţă cu doi pacienţi implicată într-un accident la Petrova

Redactie

EXCLUSIV LIVE: Un camion a trecut peste o fetiță de 9 ani. Accidentul șocant a fost filmat și contrazice total ancheta poliției

Vasile Dale

Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, găsit de poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş. Bărbatul din Nistru s-a ales cu dosar penal

Vasile Dale

1 mesaj

Grec iulie 15, 2019 at 6:13 pm

și eu la fel,, susțin același lucru,,,

Numai cuvinte de lauda pentru medici de la spital Baia Mare,, pneumologie..
Nu așteaptă nimic în schimbul muncii lor ,,,de la medic la asistenta,, și mai departe…

Am fost internată pentru o perioadă de două săptămâni,,dar nici o cafea nu vroiau..

Felicitări și pe mai departe,,tot așa… să fie..

Cu respect…Grec

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.