National

INCENDIU VIOLENT ÎN MIEZ DE NOAPTE: Pompierii s-au luptat cu flăcările pentru a stinge un foc izbucnit la o anexă din Negreşti Oaş (FOTO)

Un incendiu puternic a avut loc la o anexă gospodărească din Negreşti Oaş. La sosirea forțelor, 12 pompieri cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor și o ambulanță SMURD, incendiul se manifesta violent la întreaga anexă.

Concomitent cu realizarea dispozitivelor de stingere, salvatorii au intervenit pentru eliberarea animalelor surprinse în interior: cinci porci, șase găini, un cal și un mânz. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului, care a suferit arsuri la tălpi în încercarea de a salva animalele până la sosirea pompierilor, respectiv unei femei (proprietara casei învecinate), care a suferit un atac de panică.

Pompierii au intervenit mai bine de 4 ore și jumătate, reușind să protejeze casa de locuit, care era corp comun cu anexa incendiată, dar și cele două case învecinate aflate la distanțe foarte mici.

În incendiul izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la un cablu electric defect, au ars aproximativ 10 tone de fân, aproximativ 30 mc de lemne de foc, acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și un porc.

De mare folos le-a fost pompierilor hidrantul stradal situat chiar în fața casei, reducând astfel timpul necesar realimentarii cu apă necesară stingerii.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Prins cu 109 km/oră în localitate, un maramureșean a făcut scandal coborând ”toți sfinții din cer pe pământ. A rămas fără permis pentru trei luni și 3.900 lei amendă

Vasile Dale

FOTO: CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR

Redactie

Un tânăr născut în Satu Mare, adoptat în America de la Orfelinatul Sighet, își caută familia naturală pe Craica în Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.