Important

SIGHETU MARMAŢIEI: Activităţi antidrog, împreună cu 30 de copii sigheteni

Poliţiştii de prevenire nu sunt în vacanţă. După întâlnirea cu tinerii interesaţi de căutarea unei profesii de succes de la Baia Mare, poliţiştii de prevenire de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, însoţiţi de ofiţerul de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, s-au mutat la Sighetu Marmaţiei. Considerând că fiecare trebuie să intervenim, în măsura posibilităţilor, fie că suntem părinţi, dascăli, psihologi, poliţişti sau cetăţeni de rând în informarea tinerilor cu privire la consecinţele consumului de droguri, specialiştii s-au întâlnit ieri cu copiii instituţionalizaţi la Centrul de primire în regim de urgenţă din cadrul DGASPC din Sighetu Marmaţiei.

Celor 30 de copii, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, le-au fost prezentate poveşti de viaţă reale ale unor consumatori de droguri, punându-se accent pe urmările devastatoare ale acestora asupra vieţii lor în general, asupra viitorului lor, acestea producând consecinţele grave în plan legal, fizic şi psihologic.

Scopul principal al discuţiilor cu copiii a fost acela de a-i ajuta să conştientizeze că drogul niciodată nu trebuie să fie o alegere atunci când doresc să experimenteze o stare de bine, că întotdeauna există alternative sănătoase şi că întotdeauna decizia este a lor.

Copiii au pus întrebări, au adus completări şi au vorbit deschis despre experienţele personale, ceea ce au văzut şi ceea ce au aflat ei de la alţi colegi. La final poliţiştii le-au urat mult succes în a găsi calea fericirii fără a apela la droguri!

Te-ar putea interesa si

IPJ Maramureș – ACTIVITĂȚI PREVENTIVE PENTRU O VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Vasile Dale

Consiliul Județean Maramureș a demarat două proiecte de 38,7 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență și Spitalul de Boli Infecțioase, finanțate prin PNRR

Vasile Dale

COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIERE: Amenzi de aproximativ 8.500 de lei în urma unei acţiuni în Tăuţii Măgherăuş

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.