Important

TÂLHĂRIE CALIFICATĂ: A ajuns în arestul IPJ Maramureş, după ce a furat prin violenţă un telefon şi 100 de lei

foto http://gazetadebistrita.ro/

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au identificat şi reținut un băimărean bănuit de comiterea unei tâlhării. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureş.

În fapt, marţi, 16 iulie, un bărbat domiciliat în comuna Satulung a reclamat faptul că luni seara, în timp ce se afla pe o bancă din zona Semilună din Baia Mare, o persoană necunoscută i-a smuls telefonul de la ureche iar apoi i-a sustras prin violenţă 100 de lei.

Activităţile de cercetare şi documentare au dus la identificarea unui băimărean de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul, în valoare de 900 de lei, a fost recuperat.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.

Te-ar putea interesa si

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Revendicările dascălilor își pot găsi rezolvarea”

Redactie

Stațiile de sortare-transfer a gunoiului menajer din Maramureș sunt o bătaie de joc față de banul public european și românesc! Consecința? Nu avem unde depozita gunoaiele noastre cele de toate zilele!

Vasile Dale

CU INIMA DESCHISĂ, PENTRU SIGURANȚA COPIILOR: Câinele polițist Dovah, alături de copiii Grădiniței cu program prelungit nr. 9 Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.