Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

CERCETAŢI DE POLIŢIŞTI: Patru cazuri de violență domestică în judeţ, o singură zi

Patru cazuri de violență domestică au fost reclamate ieri la poliție, pe raza județului Maramureș. În două dintre acestea intervenția poliției s-a soldat cu transportul agresorilor la Secția de Psihiatrie, pentru efectuarea consultațiilor de specialitate și cu emiterea a două ordine de protecție provizorii.


Trei dintre cazuri s-au produs pe fondul consumului de alcool și al stării avansate de ebrietate în care au ajuns agresorii, în al patrulea caz fiind vorba de o ceartă ce a degenerat în agresiune fizică. În toate cazurile e vorba de soți care și-au agresat soția sau soția și copiii. La Bogdan Vodă și Suciu de Sus a fost nevoie de internarea agresorilor pentru evaluare psihiatrică, iar la Poienile de sub Munte, în urma completării formularului de evaluare a riscului pentru clarificarea riscului asupra victimelor, s-a concluzionat faptul că există risc iminent și s-a emis ordin de protecție provizoriu.

Pe numele tuturor bărbaților polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT