Sport

PERFORMANŢĂ SPORTIVĂ: Maramureşeanca Laura Augustin, aur la Campionatul Mondial “World Police & Fire Games” din China

Performanță deosebită pentru maramureșeanca Laura Augustin. Aceasta a obținut aurul mondial la Campionatul Mondial “World Police & Fire Games” din Chengdu, China. A fost singura reprezentantă a județului la această competiție!

Laura Augustin, în vârstă de 23 de ani, este angajată la IPJ Maramureș – Poliția Ulmeni. Totodată, ea este legitimată din anul 2006 la CSM Baia Mare, la secția Judo. Antrenamentele la Judo, căci despre ele vorbim, sunt cele care i-au adus o mulțime de satisfacții, materializate în 60 de medalii, atât la competițiile organizate de Federație, cât și la cele interne ale MAI. Recent, ea a finalizat cursurile Centrului Universitar Nord Baia Mare, la Facultatea de Inginerie.

În ultimele luni, Laura a bifat un bronz la Campionatul Național de seniori de la Iași, un aur la Campionatul Național de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne și un bronz la Campionatul Național de luptă la sol. Însă, ea a avut și postura de jurat la Cupa Nordului, desfășurată în Baia Mare.

“Sunt extrem de fericită pentru această medalie de aur. Nu cred că puteam să reprezint mai bine Maramureșul și România. Este o performanță deosebită în cariera mea. Nu a fost ușor, însă știu că, datorită acestei medalii, Maramureșul și România, totodată, este la înălțime în acest gen de competiții”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Laura Augustin.

Te-ar putea interesa si

Clubul Sportiv XPO Racing: „Trofeul Gutâi”, etapa a IV a din Campionatul Național de Viteză în Coastă – Total 2020

Vasile Dale

DREPT LA REPLICĂ: Doru Dăncuş – “Obiectivul asumat al CS Minaur Baia Mare – promovarea în Liga 2″

Redactie

FOTBAL: Cupa „Sport Team”, ediția a XII-a 2025

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.