BREAKING NEWSRecomandate

FOTO / ACTUALIZARE: Eroul din Maramureş: şi-a dat viaţa pentru ca bebeluşul, soţia şi soacra lui să trăiască

Vă prezentam ieri după-amiază un caz dramatic petrecut în localitatea Cetăţele, județul Maramureș. Astăzi revenim cu informații despre modul dramatic în care un maramureșean în vârstă de doar 30 de ani și-a pierdut viața.

Bărbatul conducea un vehicul pe un drum nedeschis circulației publice. Un drum de căruțe, din zona Vârful Poienii.

Conform unor surse, în mașină erau, pe lângă șofer, soţia acestuia, bebelușul lui de doar câteva luni și soacra.



La un moment dat de sub capotă a început să iasă fum. A oprit imediat și a coborât să vadă ce se întâmplă, însă a făcut o greșeală fatală: nu a tras frână de mână şi vehiculul s-a pus în mișcare.

La câțiva zeci de metri era o râpă. Maramureșeanul nu a ezitat și a sărit în fața mașinii, încercând să o oprească. A reușit, dar din păcate cu prețul vieții.

Vehiculul a trecut peste el, iar medicii sosiți la fața locului nu l-au mai putut salva. Rănile erau prea grave.

Cu prețul vieții a salvat însă trei vieți: a copilului, a soției și a soacrei. Un adevărat EROU AL MARAMUREȘULUI! Dumnezeul să îl odihnească în pace.

Actualizare – IPJ Maramureş

Ieri, 21.08.2019, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană a rămas încarcerată sub un autoturism, pe raza localităţii Cetăţele.

Poliţiştii din Şişeşti s-au deplasat de urgenţă la locul indicat, împreună cu un echipaj SMURD care, din păcate, a constatat decesul persoanei. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 30 ani, din Baia Mare, care a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului au relevat că în timp ce conducea autoturismul în locul numit «Poiană», pe raza localităţii Cetăţele, bărbatul a oprit maşina pe un teren în pantă, pentru a verifica o posibilă defecţiune. Întrucât a lăsat motorul în funcţiune şi nu a asigurat autoturismul corespunzător, cu frâna de ajutor, maşina s-a pus în mişcare şi a trecut peste bărbat, acesta rămânând încarcerat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

CITEȘTE ȘI:

Sursa foto: facebook.com

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO: Şmecher în trafic? Pericol public!

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO CITITORI: Produse expirate vândute la reducere la un market din Baia Sprie. OPC Maramureș doarme, că doar sunt bugetari și sunt liberi

Vasile Dale

ODEȘTI – Tânăr reținut și depus în arest după ce a fost prins beat și fără permis la volanul unui autoturism neînmatriculat

Vasile Dale

2 mesaje

Cristian august 22, 2019 at 9:04 pm

Exagerezi, omule. Ce erou? A facut o greseala fatala, chiar tu ai scris. Nu este niciun erou, doar si-a reparat greseala. Revino-ti.

Raspunde
Daniel august 23, 2019 at 11:25 pm

Te rog sa respecți ceea ce s-a întâmplat și sa lași răutățile de o parte ..

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Daniel Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult