Eveniment

VERIFICĂRI ÎN MARAMUREȘ / ACTUALIZARE: Corpul de control al ministrului Muncii face cercetări la AJPIS, care a acordat autorizație de funcționare programului de la Vișeu de Sus. Ce spune DIICOT

Marius Budăi a declarat că a trimis Corpul de Control la AJPIS, structură din cadrul Ministerului Muncii, care a acordat autorizație de funcționare programului din Maramureș, unde ar fi fost abuzați 4 copii. Ministrul a mai spus că familiile minorilor sunt în drum spre România.


„Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a fost sesizată de către DGASPC Maramureș în datele de 23 și 26 august cu privire la situația a patru copii, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, pentru care DIICOT Maramureș a solicitat plasament în regim de urgență, datorită faptului că existau suspiciuni de victime ale traficului de minori. Faptul că autoritatea respectivă avea o autorizare de funcționare, sau acreditare din partea AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș, n.r.), așa cum era legislația atunci, nu înseamnă că ei nu trebuiau să respecte ulterior tot ceea ce înseamnă drepturile omului”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a precizat că nu poate oferi mai multe informații deoarece există o anchetă în derulare, însă a subliniat că părinții minorilor care ar fi fost abuzați sunt în drum spre România.

„Cu ajutorul colegilor din Ministerul Afacerilor Externe și din Ministerul Justiției am luat legătura cu Ambasada Germaniei, care a luat legătura cu familiie copiilor, iar aceștia se îndreaptă către România. Este important de spus că acești copii au ajuns acolo în urma unor hotărâri judecătorești emise de o instanță din Germania. Eu am trimis Corpul de Control la AJPIS, care își va începe activitatea de control la Maramureș joi dimineață”, a mai precizat Budăi.

„În ceea ce privește furnizorul de servicii, din informațiile primite de la DGASPC Maramureș, reprezentanții Autorității Tutelare din Germania monitorizau plasamentul acestor copii prin vizite perioadice”, a completat ministrul.

Mai multe percheziții au avut loc, marți, în Maramureș, la un grup infracţional bănuit de trafic de persoane, din care fac parte și doi cetățeni germani, soț și soție.

Grupul este suspectat că aducea copii din Germania pentru „reeducare”, dar îi folosea pentru munci epuizante. Copiii erau ținuți în sclavie, umiliți și bătuți.

Actualizare – Comunicat DIICOT

Urmare a comunicatului din data de 27.08.2019, https://www.diicot.ro/mass-media/2438-comunicat-de-presa-27-08-2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de combatere a criminalităţii organizate au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de inculpații S.B.S., cetățean german, M.I.M., Ş.G., N.V., B.T. și N.S.,cetăţeni români, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și lipsire de libertate în mod ilegal.

De asemenea, în cauză s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu impunerea obligației de a nu părăsi teritoriul României, față de inculpații G.M. și S.B., în urma faptelor reținute în sarcina acestora.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii S.B.S., S. B. şi N. V. au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, anterior anulul 2014, având ca scop aducerea în România în scop de reabilitare şi reintegrare socială, a unor loturi de adolescenţi germani având comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate (părinţi divorţaţi, narcomani, alcoolici etc.), dar nu numai, sau care din cauza unor afecţiuni grave (depresie, psihoză, dependenţă de droguri) au devenit instabili emoţional şi prezintă comportamente dezordonate.
S-a reţinut faptul că, tinerii erau luaţi de către statul german în custodie, de la părinţii acestora, după care erau încredinţaţi organizaţiei respective pentru a intra în „programul de reabilitare” promovat de iniţiatorul şi coordonatorul acesteia, inculpatul S.B.S, ajutat de către soţia sa şi de către celelalte persoane, cetăţeni români.
În programele Projekt Maramureş erau prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative. 
În realitate, tinerii erau excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, li se confiscau actele de identitate, bunurile personale (în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară) şi erau supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de către inculpatul S.B.S în baza unor convingeri educative personale. 
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că, membrii grupului au aplicat metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, şi îndeplinirea unor servicii lucrative (în sensul legii penale), exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc.) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii. Toate acestea au fost de natură să creeze grave traume psihice şi fizice minorilor, unii dintre ei având intenţii suicidale din această cauză.
Un aspect deosebit de important este acela că în grupul infracţional organizat şi iniţiat de către inculpaţii S.B.S, S. B. şi N. V. au fost racolaţi şi cooptaţi pe parcurs mai multe persoane de încredere, de regulă fie rude cu inculpatul N. V., fie apropiaţi ai acestuia, care au avut roluri bine determinate în desfăşurarea activităţii infracţionale.
Fondurile băneşti asigurate de statul german pentru finanţarea activităţii acestui proiect erau însuşite de către membrii grupului, despre care subzistă suspiciunea că, utilizând mai multe metode ilicite practicate pentru a asigura o aparenţă de legalitate, nu a respectat principiile şi regulile folosirii fondurilor respective în scopurile dedicate. 
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 27.08.2019, au fost identificate sume importante de bani, respectiv suma de 8.665 euro găsită la domiciliul inculpatului N.V. și suma de 137.450 euro găsită la domiciliul cetățeanului german, S.B.S., a căror proveniență nu au putut să o justifice.
La data de 28.08.2019, Tribunalul Maramureș a dispus arestare preventivă a inculpaților S.B.S., Ş.G., N.V., B.T. și N.S. pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de inculpatul M.I.M. s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Citește și DETALII DIN DOSARUL CENTRULUI DE REEDUCARE DIN VIȘEU DE SUS: TINERII SUFEREAU DE BOLI GRAVE ȘI MUNCEAU CA SCLAVII. REȚINERI ȘI CONTROL JUDICIAR

PRECIZĂRI: CE SPUNE DIRECȚIA COPILULUI MARAMUREȘ REFERITOR LA CAZUL DE TRAFIC DE MINORI DE LA VIȘEU DE SUS

TRAFIC DE MINORI: AUDIERI MARATON ÎN CAZUL MINORILOR SCLAVI DE LA VIȘEU DE SUS (FOTO)

DUPĂ 13 ANI DE CÂND AM PREZENTAT CAZUL ÎN EXCLUSIVITATE!!! TRAFIC DE MINOR LA VIȘEU DE SUS. CENTRU GERMAN LUAT CU ASALT DE ELICOPTERE ȘI MASCAȚI (FOTO)

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO / ACTUALIZARE: Furt de biciclete pe str. Vasile Lucaciu, ziua în amiaza mare

Redactie

EXCLUSIV SURSE: PRINȘI – Polițiștii băimăreni au identificat bătăușii polițistului local. Unul reținut pentru 24 de ore (VIDEO)

Vasile Dale

RUTIERE: Dosare penale pentru că au urcat băuţi la volan, 46 de vitezomani sancţionaţi de poliţişti

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.