Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTBAL OLD BOYS: Neighbors Team Baia Mare – Sport Team Baia Mare 6-5 (4-1)

Meciul dintre Neighbors Team Baia Mare şi Sport Team Baia Mare a avut loc în 29 august, pe terenul din Săsar, fiind arbitrat de Alexandru Bela, Andrea Mărieș și Raul Cormoș.

Prima repriza a fost cea mai slabă prestată de Sport Team în ultima perioadă (i-a lipsit atacantul Bîrle și încă patru jucători), cu greșeli la mijlocul terenului și în apărare, fapt ce a dus la primirea a patru goluri din partea celor de la Neighbors Team, în timp ce aceasta a marcat doar unul.

Marcatori în prima repriză pentru gazde: Liviu Zoldi, Florian Dumitru, Marius Crișan și Ovidiu Tămâian, iar pentru Sport Team a marcat Cristian Bărbos.

În partea a doua a jocului, prin două mutări tactice în echipa oaspete, aceasta a reușit să-i „țină” în jumătatea lor de teren pe cei de la Neighbors, marcându-le patru goluri prin Marius Hindli, Bogdan Țentea, Rareș Pop-Popescu și Sorin Bozântan. Pe parcursul reprizei, gazdele mai înscriu dintr-o lovitură liberă, bine executată de Liviu Zoldi și pe un contraatac, prin Florin Lazăr, în urma unui luft al unui apărător de la oaspeți.

Astfel, meciul se termină 6-5, cu o remarcă pentru portarul de la gazde, Marius Bledea, care a închis foarte bine poarta.

Echipele:

Neighbors Team: Sergiu Man, Marius Bledea, Florin Dumitru, Adrian Dan, Vasile Săcui, Raul Chira, Radu Biba, Flaviu Frișan, Liviu Zoldi, Daniel Moje, Daniel Coman, Romeo Roman, Marius Crișan, Ovidiu Tămâian, Vlad Oltean, Florin Lazăr și Nelu Dunca. Antrenor Flaviu Frișan.

Sport Team: Darius Mihuț, Edy Costin, Marius Cardoș, Dorin Avram, Bogdan Țentea, Daniel Chendrean, Marius Hindli, Florin Frenț, Ionuț Șimon, Gheorghe Mateiaș, Rareș Pop-Popescu, Mario Bela, Ciprian Coste, Sorin Bozântan, Cristian Bărbos și Daniel Gheighiș.Antrenor Ioan Marchiș.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT