Important

DUPĂ GRATII: Doi maramureşeni, certaţi cu legea, au ajuns la Penitenciarul Baia Mare

La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Judecătoria Baia Mare pe numele unui tânăr de 28 de ani. Cel în cauză a fost condamnat 1 an si 2 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui tânăr de 32 de ani, care a fost condamnat la trei ani închisoare, în regim de detenție, tot pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier

Bărbaţii au fost depuşi în Penitenciarul Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU TABĂRA DE O SĂPTĂMÂNĂ ORGANIZATA DE CAIACSMILE: DORMIT ÎN CORT, ÎNOT, DRUMEȚII ȘI MULTA DISTRACȚIE FĂRĂ TEHNOLOGIE

Redactie

Ce caracteristici are o publicație de știri precum antena24

Vasile Dale

ISU MARAMUREŞ: Câştigătorii Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare Prim Ajutor Calificat

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.