Recomandate

CARNAGIUL DE LA JIBOU – ACUZAŢII GRAVE: Trei ministere din Guvernul României, acuzate că au minţit

foto Graiul Sălajului

În urmă cu un an și aproape patru luni, Maramureșul avea să fie zguduit de o tragedie incredibilă. Atunci, autoturismul în care se aflau cinci studente din județ a fost spulberat de tren. Patru dintre ele au decedat pe loc sau la câteva minute după impact, iar în viaţă a rămas o singură persoană – şoferiţa, tânăra Sanda Ungur din localitatea Răzoare.

La mijlocul lunii mai a anului trecut, o tragedie de proporţii a zguduit Maramureşul. Cinci studente ale Centrului Universitar Nord Baia Mare se întorceau de la Cluj, de la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice. Mădălina Pârja (Sat Şugatag), Maria Şteţ (Sat Şugatag), Claudia Bărbos (Ciocotiş), Sara Pop (Sălsig) şi Sanda Ungur (Răzoare), cu vârsta de 20-21 ani, se aflau în acelaşi autoturism. Sara tocmai primise titlul de şefă de promoţie. Au curs râuri de cerneală pe acest subiect, iar întreaga comunitate maramureşeană a fost îngrozită de efectele tragediei. Cele patru studente decedate au fost regretate atât de familiile lor, cât şi de apropiaţii, şi chiar de către localnicii din localităţile natale, care le cunoşteau mai puţin.

Filmul tragediei

În jurul orei 18.00, ele au ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată de pe şoseaua de centură a Jiboului. În acel moment, s-a produs tragedia. Maşina a fost acroşată de trenul care făcea legătura dintre Baia Mare şi Jibou. Impactul a fost atât de puternic, încât a condus la decesul a patru din cele cinci fete. Fetele de pe bancheta din spate au fost efectiv azvârlite din autoturism, decedând pe loc. Tânăra aflată pe scaunul din dreapta faţă a decedat la scurt timp. Singura care a rămas în viaţă este Sanda din Răzoare, de altfel tânăra care se afla la volan. Tragedia a generat o stupoare incredibilă în judeţul Maramureş. La Centrul Universitar Nord Baia Mare a fost arborat steagul negru, de doliu. Unitatea de învăţământ s-a transformat într-un altar comemorativ pentru tinerele decedate. În data de 19 noiembrie, poliţiştii sălăjeni au finalizat cercetările în cazul accidentului şi au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, cu propunere de trimitere în judecată a şoferiţei Sanda Ungur, pentru ucidere din culpă. Sanda a semnat în primăvara anului 2019 un acord de recunoaștere a vinovăției. Însă, acum să spune ceea ce nimeni nu a spus!



“S-a încercat mușamalizarea cazului!”

Familiile celor patru fete decedate nu sunt cu inima împăcată, în urma deciziei. Nu, acuzele nu se îndreaptă către Sanda Ungur, ci către compania care ar trebui să administreze corespunzător căile ferate și, evident, nu o face. “Continuă urmărirea penală. Urmează să solicităm o nouă expertiză a CFR. Există dovezi că, în ziua accidentului, s-au făcut lucrări. Nu știm exact dacă oprirea semnalelor acustice și luminoase s-a făcut manual sau nu. Însă, știm, că, potrivit STS, există un apel din 21 mai, adică la patru zile după tragedie, care semnala faptul că această semnalizare corespundea alb atât pentru tren, cât și pentru autoturisme. Există suspiciunea conform căreia nici în 17 mai 2018 nu funcționau semnalele actustice și luminoase. Am făcut adrese către CFR cu privire la cine a dat avizele pentru lucrări. S-a încercat o mușamalizare a culpei CFR în acest caz. Ei sunt cei îndreptățiți să ofere explicațiile de rigoare. În urma solicitării noastre, dosarul va fi retrimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou. Astfel, a fost desființată sentința prin care a fost semnat acordul de recunoaștere a vinovăției a Sandei Ungur. Familiile celor patru fete decedate, pe care le reprezint, nu doresc condamnarea Sandei, ci strict aflarea adevărului”, a declarat, în exclusivitate pentru AxaNews.ro, Mădălina Dascăl, avocatul celor patru familii care au avut fiicele decedate în carnagiul de la Jibou.

“Au mințit cu nerușinare!”

Iar dezvăluirile nu se opresc aici. “Nu a mințit un singur minister, ci mai multe. Ministerul Învățământului care le-a promis transport, iar fetele s-au dus cu mașina. Sunt, totuși, 320 de kilometri distanță. Ministerul Transporturilor a mințit. Numai Dumnezeu te scoate teafăr de pe Centura Jiboului. Ministerul de Interne, întrucât nu a existat, în opinia lor, niciun martor. Cu toate că au existat unii care au zis clar și răspicat că în alte zile semnalele nu au funcționat. Aș mai putea zice multe!… Nu vrem să o condamnăm pe Sanda, ci să aflăm purul adevărul despre ceea ce s-a întâmplat. A fost, așa cum se spune, Sanda, presată să recunoască vinovăția? A mințit și polițistul de caz, în raport. A spus că fata mea a murit pe scaunul din dreapta față, când ea a fost aruncată la 16 metri distanță. Ei nu au găsit martori, asta a făcut Poliția Jibou. Nu se spune nici că centura a fost pornită pentru că se făceau lucrări în centrul Jiboului. Cine a sunat la 112, fapt confirmat, a reclamat că nu funcționau semnalele acustice și luminoase. Trenul a mers cu 92 km/h, cu 300 de metri pe frânare. Cine a spus adevărul a fost amenințat”, a spus, în exclusivitate pentru AxaNews.ro, tatăl Mădălinei Pîrja.

În loc de epilog

Din informațiile noastre, chiar și reprezentanți ai CFR au admis că, la Jibou, așa cum se întâmplă și în alte părți din țară, nu funcționează mai nimic din megainfrastructura CFR! Mai mult decât atât, în Maramureș, nu de multă vreme un tânăr a murit la Fersig, fiindcă niște amărâte de bariere au fost mult prea mult pentru cei de la CFR să monteze. Însă, interesant este faptul că, în pofida informațiilor furnizate în premieră în 2018 de surse din Guvernul României, care au susținut sus și tare că sistemele nu funcționau, Ministerul Transporturilor și Regionala Cluj a CFR au ținut-o pe a lor. Ba chiar și IPJ Sălaj, care a menționat în raport că totul a fost lună și bec. Avem o întrebare pentru ministrul Cuc și pentru șefii CFR – nu aveți, cumva, patru fete pe conștiință? Poate că DNA ar trebui să vă dea o mână de ajutor! Spunem asta întrucât, conform unor surse, ministrul ar fi fost încântat de decizia instanței din Jibou. Dacă nu este așa, logic ar fi fost să demonteze, oficial, cu dovezi, eroarea Regionalei. Câți mai trebuie să moară ca să puneți bariere? Mai ales că, zic unele surse, unii au fost avansați în urma deciziilor discutabile din acest caz. Oamenii nu au cerut bani, ci… adevărul!

Sursa Axa News MM / Cătă ȚINEGHE .

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

INCENDIU BAIA MARE / ACTUALIZARE: Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce apartamentul în care se afla a luat foc

Redactie

TRAGEDIE: Un sighetean a murit la volan, în trafic, pe o autostradă din Germania

Vasile Dale

INCENDIU TĂUȚII DE SUS: Cinci copii orfani de mamă au rămas fără un acoperiș deasupra capului după ce le-a luat foc casa (foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult