BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

BÂRSANA: Cei opt copii rămaşi orfani după ce tatăl s-a spânzurat au nevoie de ajutorul vostru

Caz șocant în comuna Bârsana. Un bărbat și-a pus capăt zilelor spânzurându-se de un copac. Mai grav este faptul că, în urma sa, au rămas opt copii.

În cursul zilei de joi, 3 octombrie, o bătrână care locuiește în zona Bradova din Bârsana, mergând în grădina unei vecine, a făcut o descoperire macabră. Ea și-a găsit propriul nepot atârnând de o creangă corpul neînsuflețit al unui bărbat. Femeia a rămas înmărmurită de cele văzute. A contactat imediat autoritățile competente.

A fost găsit fără suflare!…

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au identificat ca fiind un bărbat din comună, în vârstă de 36 de ani, Ioan B. S-a constatat că acesta avea opt (!) copii, cel mai mic cu vârsta de numai șase luni, iar cel mai mare în vârstă de 12 ani. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii maramureșeni au demarat cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc tragedia.

“Polițiștii au fost sesizați prin serviciul unic de urgență 112 că, în grădina unui imobil din localitatea Bârsana, a fost găsit un bărbat decedat. La fața locului, au identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani din comună. Nu există suspiciuni cu privire la cauzele decesului și nu există urme de violență. Totodată, nu a fost găsit niciun bilet de adio. Polițiștii continuă cercetările”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

O viață deloc ușoară…

Situația familiei este acum și mai grea decât era. Cei doi soți aveau împreună opt copii. Capul familiei muncea cu ziua, în timp ce soția sa avea grijă de cei mici, întrucât nu aveau vârsta necesară pentru a se întreține singuri. Femeia tocmai născuse de ceva timp, astfel că, poate, și multitudinea de guri de hrănit să fi fost apăsătoare pentru bărbat. Totuși, bărbatul era săritor și muncitor, calm, deloc recalcitrant, și încerca să pună pe masa familiei hrana necesară. Părea conștient de faptul că trebuie să își îngrijească familia.

Asta, în condițiile în care nici părinții lui nu o duceau foarte bine. Tatăl este paralizat, iar mama are o vârstă înaintată. Mai mult decât atât, nici familia soției nu este tocmai una înstărită. Localnicii i-au ajutat permanent. Primăria le-a sărit mereu în ajutor. “I-am ajutat mereu cu ceea ce am putut și, cu siguranță, vom face asta mai ales în aceste clipe grele”, a spus, pentru AxaNews.ro, Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.

Apel către cei cu sufletul mare!

Autoritățile locale s-au ocupat deja de toate cheltuielile necesare pentru înmormântare, în ideea de a ajuta familia greu încercată. Atât că rămâne durerea pierderii capului familiei. Întrucât nu va fi ușor unei văduve tinere, care are de îngrijit opt copii de una singură, cu părinți și socrii care au, totuși, o vârstă înaintată, facem un apel tuturor celor cu sufletul mare, dacă pot să îi ajute,. “Sunt foarte apropiat sufletește de copii. Nu le va fi deloc ușor și îi vom sprijini în continuare”, a spus, pentru AxaNews.ro, Vasile Roman, consilierul primarului Teodor Ștefanca. Toți cei cu sufletul mare care vor să ajute familia în orice fel sunt rugați să ia legătura cu Vasile Roman, număr de telefon 0754.535.452.

Sursa Cătă ȚINEGHE / Axa News

Te-ar putea interesa si

Bursa locurilor de muncă pentru tineri în Borșa

Redactie

ARESTAT: Un adolescent l-a lovit cu pumnul în față și l-a tâlhărit pe un taximetrist din Baia Mare

Vasile Dale

FOTO: Trafic rutier în condiții de iarnă în Maramureş

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.