Pentru siguranţa pe drumurile publice au acţionat ieri, 10 octombrie, poliţiştii din Ulmeni. În cadrul activităţilor desfăşurate, aceştia au oprit pentru verificări un bărbat care se deplasa cu un moped fără plăcuţe de înregistrare, pe raza localităţii Arduzel.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul, de 40 de ani, din Chelinţa, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar mopedul condus nu era înregistrat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.
Alcoolul nu te face mare în trafic
Alcoolul la volan se pedepseşte! Poate că realizarea acestui aspect l-a determinat pe un bărbat din Rogoz să aleagă „fuga„ de poliţie. Nu a reuşit însă să ajungă prea departe, iar acum este cercetat în cadrul dosarului penal întocmit pe numele său.
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus, care desfăşurau activităţi pe D.N.18B, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a autoturismului aseară, în jurul orei 22.00. Persoana de la volan şi-a continuat deplasarea până pe raza localităţii Măgureni.
La volan a fost identificat un bărbat de 40 de ani, domiciliat în Rogoz. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că acesta avea o concentraţie de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.