Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

PERICOL LA UNIVERSITATE: Aproape o tonă de substanţe chimice expirate, ridicate din laboratorul de Chimie al CUN Baia Mare

950 de kilograme de substanţe şi preparate chimice periculoase şi toxice, cu termenul de valabilitate expirat, au fost puse sub sigiliu la Centrul Universitar Nord din Baia Mare.

Acestea erau folosite de către studenţi la specializări precum Chimie, scrie Adevărul.ro.

Substanţele, dar şi preparatele chimice periculoase şi toxice au fost găsite în urma unei acţiuni a poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în colaborare cu specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic.

Din data de 8 octombrie, când au fost puse substanţele sub sigiliu, studenţii nu mai au făcut cursuri în laborator.

„Au venit poliţiştii şi nu ne-au mai lăsat să intrăm în laborator. Cred că era vorba despre substanţele pe care le foloseam la cursuri. Au pus sigiliu şi au plecat. De atunci nu am mai intrat în laborator”, a spus un student al Centrului Universitar Nord din Baia Mare.

Potrivit unor surse din interiorul instituţiei de invăţământ universitar, faptul că substanţele care erau folosite în laboratoare erau expirate nu reprezenta o noutate pentru profesori. Mai mult, multe dintre ele şi-au pierdut din proprietăţi, iar la cursurile din laborator profesorul le vorbea studenţilor de o anume reacţie colorată dintre două substanţe, dar în realitate rezulta o altă culoare.

Prorectorul Centrului Universitar Nord din Baia Mare susţine că a început demersurile pentru distrugerea substanţelor expirate care au fost puse sub sigiliu de către poliţişti.

„Noi, pentru buna desfăşurare a activităţilor didactice, folosim astfel de substanţe la laboratoarele de Chimie. Aceasta este singura lor destinaţie. Într-adevăr, au fost descoperite anumite subtanţe, dar acest lucru se întâmplă la toate şcolile care au laboratoare de chimie. Vom lua toate măsurile şi cu anumite firme acreditate vom distruge acele probe. Nu pot să vă spun de câtă vreme erau expirate. Este un lucru care este destul de firesc. Scopul acestor substanţe era clar didactic, în alt scop nu pot fi folosite. Noi vrem să rezolvăm problema cât mai repede, să nu avem nicio problemă legală. Este o prioritate pentru noi să fim în regulă”, a declarat prof. univ. dr. Petrică Pop-Sitar, prorectorul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.

Potrivit unor surse, printre substanţele expirate s-au aflat şi recipiente cu mercur, iar termenul de valabilitate al acestora era expirat de aproximativ 5 ani. Mai grav este că reacţiile chimice rezultate din substanţele expirate puteau să aibă urmări grave asupra celor care le manevrau. De exemplu, potrivit specialiştilor, acestea puteau provoca arsuri sau o explozie de mici dimensiuni.

Poliţiştii au deschis un dosar penal de cercetare pentru infracţiuni de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

„La data de 08 octombrie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în colaborare cu specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic, au fost indisponibilizate aproximativ 950 kg de substanţe şi preparate chimice periculoase sau toxice, cu termenul de valabilitate expirat. Primele verificări au relevat că acestea ar fi fost deţinute cu intenţia de a fi folosite în cadrul activităţilor didactice şi de cercetare, în cadrul unor laboratoare de chimie. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Centrul Universitar Nord din Baia Mare face parte din structura Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Sursa: Simona Vasiac, Adevărul.ro.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT