Știri EXCLUSIVE

De interes

CORNI: Un localnic a înfipt cuţitul în gâtul unui consătean

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 54/DL, pronunţată la data de 15.10.2019, în dosarul nr. 1940/100/2019 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.10.2019, şi până la data de 13.11.2019, inclusiv, a inculpatului D.B., în vârstă de 47 de ani, domiciliat în comuna Bicaz, cercetat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpatul, în data de 13.10.2019, în intervalul 22:30-23:00, în timp ce se afla în incinta unui magazin alimentar/bar situat într-o localitate din judeţul Maramureş, fiind în stare de ebrietate, în contextul unor discuţii anterioare în contradictoriu cu persoana vătămată, i-a aplicat acesteia în mod intempestiv o lovitură în zona gâtului cu un cuţit de bucătărie pe care îl avea asupra sa, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, în condiţiile unei evoluţii favorabile, şi care i-au pus viaţa în primejdie. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, arată reprezentanţii Tribunalului Maramureş.

Incidentul a avut loc duminică, în satul aparținător Corni, și ar fi pornit de la o nerespectare a condițiilor unei vânzări-cumpărări.


“A fost vorba despre o altercație între două tabere. Am înțeles că ar fi vorba despre o vânzare de cal su căruță. S-a ajuns la reproșuri, pe fondul consumului de alcool. Din câte am aflat, nu s-ar fi achitat contravaloarea bunului cumpărat. Atacatorul este recidivist, a mai comis infracțiuni, însă, de ceva vreme, se așezase la casa lui, lucra ca și cioban în zonă, își îngrijea de gospodărie, iar eu știam că nu consumă alcool, acum nu știu ce s-a întâmplat duminică”, a declarat, pentru vasiledale.ro, Flaviu Dorin Mitre, primarul comunei Bicaz.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT