BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

DESCINDERI: PERCHEZIŢII ÎN MARAMUREŞ LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC (FOTO, VIDEO)

La data de 16.10.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, la locuințele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani, suspectați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie – octombrie 2019, inculpații au înființat două culturi outdoor de canabis pe malul râului Lăpuş, pe care le-au recoltat, materia rezultată fiind uscată, ambalată, iar ulterior comercializată către persoane din anturajul acestora.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilita faptul că, în noaptea de 11/12.10.2019 inculpații au procedat la recoltarea uneia dintre culturile de cannabis, transportând întreaga masă verde rezultată cu un autoturism împrumutat, ulterior depozitând plantele recoltate (inflorescenţe şi frunze) într-un apartament aparţinând unui membru din familia unuia dintre inculpați, care a facilitat activitatea de depozitare punând la dispoziţia acestora cheile imobilului respectiv, în deplină cunoștință de cauză.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 5 kilograme de substanţă vegetală (inflorescenţe şi frunze de cannabis), o instalaţie destinată cultivării plantelor de cannabis indoor, precum și mai multe dispozitive utilizate la mărunţirea substanţei vegetale.
La data de 16.10.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor 4 inculpați, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.


Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa si

O femeie de 65 de ani a fost internată la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, după ce a amenințat angajații unei societăți comerciale

Redactie

COMUNICAT AJVPS MARAMUREȘ: În Fărcaşa va avea loc o acțiune de vânare, îndepărtare și recoltare a ȘACALILOR și mistreților

Redactie

AM AVUT DREPTATE: Ministrul Apărării Naționale – Este o dronă de cercetare-informații de provenineță sovietică scoasă din uz în 1989

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.